Confidenţialitate

Bulgaria: Criză politică după ce Nikolay Gabrovski, premierul desemnat, a propus formarea unui Guvern tehnocrat, dar nu are majoritate în Parlament | AUDIO

Criză politică în Bulgaria: Premierul desemnat, Nikolay Gabrovski, din partea partidului de centru-dreapta GERB, a propus formarea unui Guvern tehnocrat însă nu are majoritate în Parlament. În aceste condiții, șansele formării unui Guvern rămân reduse – analiști politici citați de Reuters văd un posibil acord doar asupra unui Guvern sub conducerea unui alt partid, pe termen limitat sau un nou scrutin anticipat în primăvară.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Partidul GERB a câștigat alegerile anticipate din 2 octombrie, al patrulea scrutin în 18 luni. Formațiunea l-a propus ca prim-ministru pe Nikolay Gabrovski, un neurochirurg în vârstă de 51 de ani fără experiență politică, însă patru din cele șapte partide politice parlamentare au declarat că nu îl vor susține.

Președintele bulgar Rumen Radev a declarat că va cere Parlamentului să voteze cabinetul propus de Gabrovski săptămâna aceasta.

Principalul meu obiectiv va fi să reducem tensiunile, să acționăm împreună și să scoatem Bulgaria din criza în care se află. Sunt încrezător că miniștrii propuși sunt capabili să facă acest lucru”, a declarat premierul desemnat atunci când și-a prezentat propunerea de cabinet.

Eșecul formării unui Guvern ar îngreuna planurile Bulgariei de a adera la zona euro în 2024 și i-ar îngreuna eforturile de a elabora un buget corespunzător pentru 2023, în contextul unei inflații ridicate și al unei încetiniri economice iminente.

Daca GERB ratează în Parlament validarea Cabinetului propus mai pot exista două încercări de formare a unui Guvern. Dacă și acestea eșuează, președintele trebuie să convoace un scrutin anticipat în cel mult două luni.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Croații vor folosi pașapoarte digitale pentru a călători în străinătate. Proiectul pilot va fi realizat din fonduri europene