Confidenţialitate

Bulgaria critică standardele duble ale producătorilor de alimente din vestul Europei

Bulgaria a constat că produse alimentare comercializate de companiile multinaţionale europene în ţară conţin ingrediente diferite faţă de produse vândute sub branduri identice în Austria şi Germania şi a anunţat că va presa Uniunea Europeană să rezolve problema ”standardelor duble”, transmite Reuters.

Ministrul bulgar al Agriculturii, Porozhanov, a spus după o şedinţă de guvern că testele de laborator au identificat ingrediente diferite în 7 din 31 de alimente sub branduri identice vândute în Bulgaria. Experţii au mai constatat că 16 dintre produse au fost vândute la preţuri mai mari în Bulgaria, cel mai sărac stat din UE.

”În mod sigur provoacă îngrijorare. Standardele duble sunt un fapt”, a afirmat Porozhanov, care nu a menţionat numele produselor şi companiilor.

Poland, Slovacia, Cehia şi Ungaria au criticat mai mulţi producători mari de alimente, afirmţnd că nu este etic ca produse vândute sub aceeaşi marcă să aibă o calitate inferioară.

Porozhanov a spus că autorităţile de la Sofia se va alătura eforturilor de lobby din cadrul UE de a pune capăt acestor practici.

Bulgaria a lansat în luna mai o serie de teste pentruproduse din carne, lactate, alimente pentru bebeluşi, ciocolată şi sucuri.

Organizaţiile de protecţie a consumatorilor au criticat folosire unor ingrediente diferite pentru produse vândute sub mărci identice, dar nu au obţinut progrese pentru că legislaţia UE cere doar ca ambalajele să prevadă clar lista tuturor ingredientelor.

Porozhanov a spus că Bulgaria va trimite rezultatele testelor comisarului pentru protecţia Consumatorilor, Vera Jourova.