Agenţia pentru Siguranţa Alimentelor din Bulgaria a anunţat că a descoperit virusul gripei aviare la două ferme de raţe din regiunea Haskovo, din sudul Bulgariei, informează Reuters.
Toate raţele de la o fermă din satul Malevo şi una din satul Garbanovo au fost eutanasiate pentru a împiedica răspândirea virusului, care a fost confirmat de testele de laborator, a informat Agenţia pentru Siguranţa Alimentelor din Bulgaria, fără a preciza de ce tip de gripă aviară este vorba.
Mai mult, a fost instituită o zonă de protecţie de trei kilometri şi o zonă de supraveghere de 10 kilometri, în interiorul cărora este interzisă comercializarea şi transportul păsărilor domestice, sălbatice şi a ouălor.
La începutul acestei luni, autorităţile bulgare au anunţat că au sacrificat peste 100.000 de pui şi peste 16.000 de raţe după ce virusul gripei aviare a fost descoperit la o fermă de raţe şi una de pui din sudul țării.
Până acum nu există cazuri semnalate de transmitere a virusului gripei aviare de la păsări la oameni însă descoperirea unor astfel de focare a impus demararea unor campanii de sacrificare, iar fermierilor li s-a ordonat să ţină păsările închise. Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor (OIE) a solicitat celor 180 de state membre, printre care se numără şi România, să sporească măsurile de biosecuritate la ferme, pieţe şi în comerţul cu păsări, pentru a limita răspândirea gripei aviare.