Confidenţialitate

Bulgaria anchetează privatizările făcute după căderea comunismului

Bulgaria va ancheta toate privatizările făcute după căderea comunismului. Decizia a fost luată de noul procuror general din ţara vecină, care a ordonat revizuirea întregului proces de privatizare care a urmat căderii comunismului.

Noul procuror general, care şi-a preluat funcţia în decembrie anul trecut, a decis revizuirea privatizării după mai multe percheziţii şi alte operaţiuni împotriva unui magnat al jocurilor de noroc, a unor vameşi şi a altor suspecţi.

Ancheta a fost încredinţată Agenţiei Naţionale de Securitate.

După 1989, activele statului bulgar au fost estimate la circa 40 de miliarde de dolari. Procesul de privatizare a fost rapid asociat cu corupţia.

Agenţia bulgară pentru privatizare a înregistrat până la sfârşitul lui 2018 venituri de aproximativ 10,4 miliarde de dolari – transmit agentiile de presă. În momentul acela, fuseseră privatizate 66% din proprietăţile de stat, iar noii proprietari mai datorau peste 1 miliard de leva. Peste 170 de contracte de privatizare au fost încheiate cu investitori din Austria, Belgia, Germania, Grecia, Rusia, Spania şi alte ţări.