Confidenţialitate

Bulgaria: Alertă de gripă aviară la o fermă de prepelițe. A fost descoperită o tulpină extrem de infecțioasă

Alertă de gripă aviară în apropiere de capitala Bulgariei, Sofia. Ar urma să fie sacrificate mii de prepelițe dintr-o fermă în care a fost descoperită o tulpină de gripă aviară extrem de infecțioasă.

Focarul de gripă aviară a fost depistat într-o fermă din apropiere de oraşul Etropole, la aproximativ 80 de kilometri est de capitala Sofia.

Alerta s-a pornit după ce s-au găsit tot mai multe păsări moarte.

Autoritatea pentru siguranţa alimentară din Bulgaria a anunţat miercuri că va demara procedurile pentru sacrificarea aproximativ 25.000 de prepeliţe şi distrugerea ouălor.

Riscul la adresa oamenilor este considerat unul redus însă presupun pierderi uriașe pentru proprietarii de ferme care nu iau măsuri de precauție și programe costisitoare de sacrificare.

Gripa aviară este o boală virală foarte contagioasă, care apare în principal toamna la păsările de curte şi la păsările de apă sălbatice.

Foto: Shutterstock

Citește și: 16% din totalul speciilor de păsări din România, pe cale de dispariție. Vulturii, de exemplu, nu mai cuibăresc la noi, spun ornitologii | AUDIO