Confidenţialitate

Bulevardul Champs-Elysées a fost blocat de poliție

Focuri de armă au fost auzite joi seară pe Champs-Elysees, în Paris.

Un atac armat a avut loc în zona braseriei Fouquet’s, în fața magazinului Yves Rocher. Metroul s-a închis.  Oamenii sunt sfătuți de polițiști să nu intre pe bulevardul Champs- Elysees, blocat la această oră de forțele de ordine.

Un poliţist a fost împuşcat mortal şi altul rănit, într-un schimb de focuri pe bulevardul Champs-Élysées, după cum anunță o sursă din poliție citată de agențiile de știri internaționale.

O purtătoare de cuvânt a poliţiei, Johanna Primevert, a declarat pentru The Associated Press, că atacatorul a vizat poliţişti care păzeau o zonă din apropierea staţiei de metrou Franklin Roosevelt, o zonă populară în rândul turiştilor.

Acest atac are loc cu trei zile înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale. În această seară, la Paris, se desfășoară ultima dezbatere televizată înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale.

Măsurile de securitate dinaintea scrutinului au fost consolidate, în urma unei serii de atacuri în ultimii ani.

Situația rămâne tensionată în Franța, după declararea stării de urgență în urma atacurilor teroriste din noiembrie 2015.

Cu cinci zile înainte de alegerile prezidenţiale, doi bărbaţi suspectaţi că pregăteau un atentat au fost arestați la Marsilia. Potrivit anchetatorilor, ei voiau să atace cartierul general al unui candidat la prezidenţiale.

În cursul percheziţiilor, autorităţile franceze au descoperit arme şi materiale ce putea fi folosite pentru fabricarea de bombe. Cei doi suspecţi, în vârstă de 29, respectiv 23 de ani, sunt de naţionalitate franceză, dar au fost radicalizaţi.