Confidenţialitate

Bulai: Voi vota o moţiune de cenzură împotriva lui Cîţu

Vicelider al grupului USR PLUS din Camera Deputaţilor, Iulian Bulai transmite că ar fi dispus să voteze o moţiune de cenzură împotriva actualului guvern de coaliție, după destituirea lui Stelian Ion din postul de ministru al Justiției.

“Florin Cîţu trebuie să plece. Este impardonabil gestul de remaniere a lui Stelian Ion. Lupta anticorupţie este sabotată din guvern. PNDL nu trebuie avizat. Voi vota o moţiune de cenzură împotriva lui Florin Cîţu”, a scris parlamentarul, miercuri, pe Facebook.

Premierul a anunţat că a transmis, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare din funcţie a ministrului Justiţiei, Stelian Ion.

“Am luat o decizie necesară. Acum câteva minute am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţia de ministru al Justiţie a domnului Stelian Ion. Nu voi accepta în Guvernul României miniştri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care nu a reuşit să se impună în coaliţie, nu a reuşit să îşi ducă la bun sfârşit proiectele. De exemplu, desfiinţarea Secţiei Speciale, care nici după opt luni de mandat nu a fost desfiinţată”, a declarat șeful executivului, miercuri seara, la Palatul Victoria.

Florin Cîţu a adăugat că “a bloca activitatea Guvernului doar pentru că nu eşti de acord să dezvolţi comunităţile” reprezintă o încălcare a mandatului dat de Parlament prin programul de guvernare. Premierul a mai spus că nu va permite ca poporul român “să fie şantajat”.

“Nu mai accept pe nimeni în Guvern care să şantajeze. Pe nimeni care să nu înţeleagă că noi, aici, nu vorbim despre primari, ci vorbim despre comunităţi şi despre interesul cetăţenilor. România trebuie dezvoltată. Doar pentru că colegii noştri de coaliţie de la USR PLUS nu au foarte mulţi primari nu înseamnă că românii trebuie să aibă de suferit. Îmi asum această decizie. Biroul Politic Naţional al PNL a asumat acest proiect de investiţii, care nu este PNDL 3. Este un proiect dedicat pentru asfalt, apă, canalizare, gaz. Este un simbol al modernizării României, după 30 de ani”, a mai precizat premierul.

Florin Cîţu a menţionat că va propune la Justiţie un ministru interimar care va înţelege “prioritatea zero a investiţiilor”.

“Îmi doresc ca partenerii noştri de coaliţie, USR PLUS, să aibă înţelegerea, responsabilitatea să nu aleagă ieşirea de la guvernare, aşa cum comunică de azi dimineaţă pe diverse canale. Această coaliţie este datoare să livreze reforme pentru români. Vă asigur că această guvernare continuă şi că vom depăşi şi acest moment, pentru că interesul public, interesul românilor este mai presus de interesul unui om politic”, a declarat prim-ministrul

Vicepremierul Dan Barna a declarat, ulterior, că premierul Florin Cîţu nu poate conduce un Guvern, motiv pentru care ar trebui să demisioneze, acuzându-l totodată de “cinism şi rea-voinţă”.

Ultimele zile au fost marcate de tensiuni la vârful coaliției de guvernământ.

Disputele au apărut miercuri în ședința de Guvern, care a fost întreruptă la prânz. Reluarea acesteia a fost programată pentru ora 19.00. Conform unor surse din Guvern, motivul suspendării îl reprezintă intenția premierului Florin Cîțu de a introduce pe ordinea de zi suplimentară aprobarea programului „Anghel Saligny”, în valoare de 50 de miliarde de lei.

Reprezentanții USR PLUS au spus că pentru acest program este nevoie de un acord în Coaliție și au transmis că nu vor participa la ședința de miercuri seara.

„Am decis să nu participăm în această seară la ședința de Guvern de la ora 19.00 și să convocăm mâine dimineață la ora 10.00 o ședință a coaliției”, a declarat vicepremierul Dan Barna.

În replică, premierul Cîțu a solicitat participarea la ședință a secretarilor de stat PNL din ministerele conduse de miniștri USR PLUS.

La jumătatea lunii aprilie, coaliția de guvernământ a mai traversat o criză majoră, când premierul Florin Cîțu l-a destituit pe Vlad Voiculescu din postul de ministru al Sănătății.