După lungi discuții care s-au încheiat în cursul nopții de luni spre marți, 15 noiembrie 2021 spre 16 noiembrie 2021, negociatorii din cadrul Parlamentului European și cei ai guvernelor statelor membre UE au convenit bugetul pentru anul 2022 al Uniunii: 169,5 miliarde de euro, conform dpa, citată de Agerpres.
Bugetul Uniunii Europene pentru 2022 este conturat în jurul mai multor obiective, iar unul dintre ele este combaterea consecințelor economice ale pandemiei de coronavirus. Un alt obiectiv este și promovarea protecției mediului.
Cifra bugetului pentru 2022 este cu aproximativ 5 miliarde de euro mai mare decât suma din planificarea bugetară pentru 2021.
Sursa foto: Unsplash / Guillaume Périgois
Citește și: Roberta Metsola, eurodeputată malteză, și-a anunțat candidatura la președinția Parlamentului European