Proiectul de buget al Primăriei Generale a Capitalei pe anul 2018 propune alocarea a peste trei milioane de euro pentru lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului şi a peste 13 milioane de euro la diverse monumente şi statui, altele decât cele începute anul trecut.
Pentru spitale, municipalitatea a prevăzut în buget 111 milioane de euro, pentru finalizarea Spitalului Foişor, pentru modernizarea Spitalului Victor Gomoiu, precum şi pentru dotarea cu aparatură medicală şi pentru diverse studii de fezabilitate în vederea construirii altor unităţi medicale.
Primăria Capitalei mai alocă 26 de milioane de euro pentru semaforizarea a 20 de intersecţii noi şi a 100 de intersecţii integrate în Sistemul de Management al Traficului şi promite accesibilizarea instituţiilor publice pentru persoanele cu handicap prin montarea unor rampe, cu un buget de 2,2 milioane de euro.
Discuțiile ar urma să înceapă la ora 11.00.
Primul punct pe ordinea de zi este proiectul de hotărâre, respins în şedinţa anterioară, prin care terenul din şoseaua Pipera nr. 55 urmează să fie preluat de la RATB și trecut în administrarea directă a Consiliului General – asta pentru realizarea Spitalului Metropolitan.
Consilierii municipali urmează să decidă dacă primarul general va fi împuternicit să înceapă procedurile necesare pentru identificarea suprafeţelor de teren în vederea construirii a altor două spitale generaliste pe raza Sectorului 3 şi a Sectorului 6.
Consilierii vor decide reorganizare RATB, prin schimbarea formei juridice din regie autonomă în societate pe acțiuni, care vor fi deținute de municipiul Bucureşti, prin Consiliul general, şi judeţul Ilfov, prin Consiliul Judeţean Ilfov. Denumirea societăţii pe acţiuni Societatea de Transport Bucureşti – STB SA.
Se va dezbate şi propunerea amplasării unui bust al Elisabetei Rizea în parcul Drumul Taberei. Segmentul din şoseaua Virtuţii cuprins între Calea Crângaşi şi şoseaua Ciurel ar urma să primească denumirea de şoseaua Neagu Djuvara; Parcul Giuleşti ar urma să fie redenumit Parcul Marin Preda; Parcul Fabricii (Sector 6) ar putea deveni Parcul Tudor Vladimirescu.
84 de proiecte sunt în total pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Municipal al Capitalei:
1. Proiect de hotarare privind preluarea in administrarea directa a Consiliului General al Municipiului Bucuresti a imobilului din Soseaua Pipera nr. 55, sector 2, in vederea realizarii obiectivului de investitii ,,Spitalul Metropolitan”
2. Proiect de hotarare privind imputernicirea Primarului General al Municipiului Bucuresti de a identifica suprafetele de teren si sa demareze procedurile necesare privind constructia a doua spitale generaliste
3. Proiect de hotarare privind transmiterea din administrarea Administratiei Fondului Imobiliar in administrarea Administratiei Municipale pentru Consolidarea Cladirilor cu Risc Seismic a unor imobile proprietate de stat situate in Municipiul Bucuresti, in vederea efectuarii lucrarilor de punere in siguranta si consolidare
4. Proiect de hotarare pentru aprobarea Protocolului de colaborare privind construirea unei maternitati in curtea Spitalului Clinic de Urgenta „Sf. Ioan” Bucuresti —–(adica Maternitatea facuta de Asociatia Colectiv)
5. Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii „Consolidare si reabilitare Pavilion A din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infectioase si Tropicale Dr. Victor Babes”
6. Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii „Bazin de recuperare prin hidrokinetoterapie la Spitalul de Boli Cronice Sf. Luca”
7. Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii „Reabilitare Corp A si B Maternitatea Bucur” – str. Bucur nr. 10 (Corp A) si nr. 19 (Corp B), sector 4
8. Proiect de hotarare privind predarea in administrare a lifturilor si escalatoarelor ce fac parte din obiectivul “Modernizare infrastructura rutiera Piata Sudului”, de catre Directia Transporturi, Drumuri si Sistematizarea Circulatiei catre Administratia Strazilor
9. Proiect de hotarare privind solicitarea catre Guvernul Romaniei de emitere a unei hotarari pentru transmiterea Mausoleului „Memorialul Eroilor Neamului” din domeniul public al statului si din administrarea Oficiului National pentru Cultul Eroilor din subordinea Ministerului Apararii Nationale in domeniul public al Municipiului Bucuresti
10. Proiect de hotarare privind declararea ca bun ce apartine domeniului public al Municipiului Bucuresti a unui imobil situat in Sectorul 4 si darea acestui bun in administrarea Consiliului Local al Sectorului 4 in vederea plantarii de stejari cu sprijinul Ambasadei Republicii Lituania la Bucuresti
11. Proiect de hotarare privind dezmembrarea cadastrala a imobilului Depoului Giurgiului ce apartine domeniului public al Municipiului Bucuresti, situat in strada Actiunii nr. 52-54, sector 4, in scopul realizarii si a unei autobaze
12. Proiect de hotarare privind declararea ca bun apartinand domeniului public al Municipiului Bucuresti a cotei de ½ din imobilul situat in Bucuresti, str. Nicolae Tonitza nr. 9, sector 3, in vederea realizarii unei parcari
13. Proiect de hotarare privind reorganizarea Regiei Autonome de Transport Bucuresti – RA prin schimbarea formei juridice din regie autonoma in societate pe actiuni cu denumirea Societatea de Transport Bucuresti – STB S.A.
14. Proiect de hotarare privind aprobarea contractului de mandat – cadru si desemnarea administratorului special al Regiei Autonome de Distributie a Energiei Termice (RADET), precum si a persoanei imputernicite sa semneze contractul de mandat cu acesta – dupa ce fostul director si-a dat demisia cind doi muncitori au fost opariti cind reparau o conducta in zona Leu.
15. Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei de avizare a lucrarilor de interventie (DALI) si a indicatorilor tehnico – economici aferenti obiectivelor de investitii lucrari de modernizare si integrare in sistemul BTMS a intersectiilor semaforizate de pe arterele Colentina, Camil Ressu – Theodor Pallady, 13 Septembrie – Bd. Ghencea, Calea Grivitei – Bucurestii Noi, Giurgiului
16. Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii ,,Reabilitare sistem rutier si realizare retele edilitare pentru 68 strazi din Municipiul Bucuresti”
17. Proiect de hotarare privind preluarea de catre Municipiul Bucuresti a documentatiilor tehnico-economice faza Studiu de Fezabilitate aferente obiectivului de investitii „Construire sali sport multifunctionale in incinta unor unitati de invatamant, sector 6″
18. Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii „Construire sala sport multifunctionala in incinta Scolii Gimnaziale nr. 197″ str. Obcina Mare nr. 2, sector 6
19. Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii „Construire sala sport multifunctionala in incnita Scolii Gimnaziale Sfintii Constantin si Elena” Aleea Lunca Cernei nr. 3, sector 6
20. Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii „Construire sala sport multifunctionala in incinta Scolii Gimnaziale nr. 167 (fosta nr. 202)” Aleea Crangasi nr. 140, sector 6
21. Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii „Construire sala sport multifunctionala in incinta Liceului Teoretic Tudor Vladimirescu” Bd. Iuliu Maniu nr. 15, sector 6
22. Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii „Construire sala sport multifunctionala in incinta Colegiului National Grigore Moisil” Bd. Timisoara nr. 33, sector 6
23. Proiect de hotarare privind aprobarea Studiului de fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii „Adoptarea Cogenerarii pentru Centrala Termica de Zona Casa Presei”
24. Proiect de hotarare privind acordul de principiu pentru achizitionarea imobilului monument istoric situat in str. Lipscani nr. 26, sectorul 3, cu destinatia de spatiu cultural
25. Proiect de hotarare privind infiintarea Centrului Cultural Lumina si aprobarea organigramei, numarului total de posturi, statului de functii si regulamentului de organizare si functionare ale acestuia
26. Proiect de hotarare privind aprobarea Actului aditional nr. 1 la Acordul de Asociere incheiat intre Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti, Fundatia Alb-Galbena si Asociatia de Ajutor Mutual Bucuresti in vederea asigurarii continuitatii proiectului „Centrul pilot de coordonare a serviciilor de ingrijiri la domiciliu din Municipiul Bucuresti” aprobat prin Hotararea C.G.M.B. nr. 532/2017
27. Proiect de hotarare privind aprobarea cotizatiei Municipiului Bucuresti pentru anul 2018 la finantarea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara pentru transport public Bucuresti-Ilfov
28. Proiect de hotarare privind aprobarea realizarii obiectivului de investitii “Bust Elisabeta Rizea” in parcul Drumul Taberei, sector 6, Bucuresti
29. Proiect de hotarare privind aprobarea bugetului propriu al Municipiului Bucuresti pe anul 2018
30. Proiect de hotarare privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al Regiei Autonome de Transport Bucuresti pe anul 2018
31. Proiect de hotarare privind repartizarea pe sectoarele Municipiului Bucuresti a sumelor din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale pentru achitarea arieratelor provenite din plata cheltuielilor de functionare si/sau capital in ordinea cronologica a vechimii arieratelor si pentru sustinerea programelor de dezvoltare locala si a proiectelor de infrastructura care necesita cofinantare locala pe anul 2018
32. Proiect de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) str. Intrarea Gliei nr. 9 – 11 , sector 1
33. Proiect de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) str. Titu Maiorescu nr. 13 – 17, LOT 1, str. Titu Maiorescu nr.17B, 13 – 17 si str. Vaselor nr. 47 – 49, sector 2
34. Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) – str. Solzilor nr.2 si nr. 2C, sector 1, Bucuresti
35. Proiect de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) str. Serg. Condurache Gheorghe nr. 7 – 9, sector 4
36. Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) str. Mihail Sebastian nr. 88B, sector 5
37. Proiect de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) – Sos. Bucuresti – Targoviste nr. 50, sector 1
38. Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) – str. Calea Rahovei nr. 284, sector 5, Bucuresti
39. Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) – Soseaua Straulesti nr. 68, sector 1, Bucuresti
40. Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) – B-dul Theodor Pallady nr. 287, sector 3, Bucuresti
41. PH privind aprobarea documentatiei de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) – str. Cornescu nr. 14, sector 1, Bucuresti
42. Proiect de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) – str. Vasile Lascar nr. 53 – 55, sector 2
43. Proiect de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) Str. Baia de Arama nr. 1
44. Proiect de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) Str. Marinarilor nr. 30, sector 1
45. Proiect de hotarare privind aprobarea componentei nominale a Comisiei Tehnice de Urbanism si Amenajarea Teritoriului
46. Proiect de hotarare privind inscrierea in domeniul privat al Municipiului Bucuresti a bunului imobil ce face obiectul Certificatului suplimentar de vacanta succesorala nr. 2/10.01.2018, situat in Bucuresti, str. Aurel Persu, nr. 155, scara A, sector 4, si transmiterea acestuia in administrarea Administratiei Fondului Imobiliar
47. Proiect de hotarare privind inscrierea in domeniul privat al Municipiului Bucuresti a bunului imobil ce face obiectul Certificatului de mostenitor nr. 1/22.01.2018, situat in Bucuresti, str. Raul Dorna nr. 6, bl. Z46, et. 7, ap. 47, sector 6 si transmiterea acestuia in administrarea Administratiei Fondului Imobiliar
48. Proiect de hotarare privind inscrierea in domeniul privat al Municipiului Bucuresti a bunului imobil ce face obiectul Certificatului de mostenitor nr. 5/30.01.2018, situat in Bucuresti, Calea Dorobanti nr. 91, bl. 12B, sc. C, et. 2, ap. 69, sector 1 si transmiterea acestuia in administrarea Administratiei Fondului Imobiliar
49. Proiect de hotarare privind inscrierea in domeniul privat al Municipiului Bucuresti a bunului imobil ce face obiectul Certificatului de vacanta succesorala nr. 11/20.11.2017, situat in Bucuresti, Bd. Unirii nr. 57, bl. E4, sc. 2, et. 3, ap. 44, sector 3 si transmiterea acestuia in administrarea Administratiei Fondului Imobiliar
50. Proiect de hotarare privind transmiterea unor terenuri cu destinatia de spatii verzi din administrarea Consiliului General al Municipiului Bucuresti prin Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti in administrarea Consiliului Local al Sectorului 5
51. Proiect de hotarare pentru modificarea si completarea Hotararii C.G.M.B. nr. 607/2017 privind punerea in aplicare a OUG nr. 20/1994 privind masuri pentru reducerea riscului seismic al constructiilor existente, republicata, in vederea finantarii de la bugetul local, in limita fondurilor alocate anual cu aceasta destinatie, a cheltuielilor privind proiectarea si executia lucrarilor de interventie la constructiile cu destinatia de locuinta multietajate precum si la spatiile cu alta destinatie decat cea de locuinta, incadrate prin raport de expertiza tehnica in clasa I de risc seismic si implementarea unor modalitati de facilitare la rambursare
52. Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare al aparatului de specialitate al Primarului General
53. Proiect de hotarare privind aprobarea organigramei, numarului total de posturi, statului de functii si regulamentului de organizare si functionare ale Administratiei Fondului Imobiliar
54. Proiect de hotarare privind aprobarea organigramei, numarului total de posture, statului de functii si Regulamentului de organizare si functionare ale Administratiei Monumentelor si Patrimoniului Turistic, precum si pentru reducerea numarului total de posture la unele servicii publice de interes local
55. Proiect de hotarare privind aprobarea organigramei, numarului total de posturi, statului de functii si regulamentului de organizare si functionare ale Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucuresti
56. Proiect de hotarare privind aprobarea organigramei, numarului total de posturi si statului de functii ale Centrului de Proiecte Culturale ale Municipiului Bucuresti – ARCUB
57. Proiect de hotarare privind aprobarea modificarii Hotararii Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 488/2017 privind aprobarea Planului de ocupare a functiilor publice din cadrul Directiei Generale de Evidenta a Persoanelor a Municipiului Bucuresti pentru anul 2018
58. Proiect de hotarare privind adoptarea la nivelul Municipiului Bucuresti a Declaratiei de aderare la valorile fundamentale, principiile, obiectivele si mecanismul de monitorizare al Strategiei Nationale Anticoruptie 2016-2020
59. Proiect de hotarare privind aprobarea cuantumului Taxei Municipale pentru Apa Uzata, pentru anul 2018, calculata conform Anexei nr. 2 la Hotararea C.G.M.B. nr. 318/2008
60. Proiect de hotarare privind schimbarea denumirii segmentului din Soseaua Virtutii cuprins intre Calea Crangasi si Soseaua Ciurel, sector 6, Bucuresti in Soseaua Neagu Djuvara
61. Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului pentru serviciul public de administrare a domeniului public aferent activitatilor de amenajare, exploatare, reparare, protejare si intretinere a lacurilor, strandurilor si caselor de odihna si tratament din Municipiul Bucuresti
62. Proiect de hotarare privind aprobarea Studiului de Oportunitate privind modalitatea de delegare a serviciului amenajarea, exploatarea si intretinerea lacurilor, strandurilor, bailor, bazelor de odihna si de agrement din Municipiul Bucuresti si a Caietului de Sarcini pentru serviciul public de administrare a domeniului public si privat privind activitatile de amenajare, exploatare, reparare, protejare si intretinere a lacurilor, strandurilor, complexelor de sanatate si bailor publice din Municipiul Bucuresti
63. Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului serviciului public de administrare a parcajelor apartinand domeniului public si privat al Municipiului Bucuresti
64. Proiect de hotarare privind aprobarea Studiului de Oportunitate privind modalitatea de gestiune a serviciului de administrare si exploatare a parcarilor din Municipiul Bucuresti si a Caietului de Sarcini al serviciului public de administrare al parcajelor apartinand domeniului public si privat al Municipiului Bucuresti
65. Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului serviciului public de administrare a domeniului public si privat pentru asigurarea Managementului Traficului in Municipiul Bucuresti
66. Proiect de hotarare privind aprobarea Studiului de Oportunitate privind modalitatea de delegare a gestiunii serviciului de management al traficului in Municipiul Bucuresti si a Caietului de Sarcini al serviciului public de administrare a domeniului public si privat pentru asigurarea Managementului Traficului in Municipiul Bucuresti
67. Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului privind modalitatea de delegare a serviciului public de administrare a domeniului public si privat privind activitatile de publicitate stradala si afisaj din Municipiul Bucuresti
68. Proiect de hotarare privind aprobarea Studiului de Oportunitate privind modalitatea de delegare a serviciului public si privat privind activitatile de publicitate stradala si afisaj din Municipiul Bucuresti si a Caietului de Sarcini al serviciului public de administrarea a domeniului public si privat privind activitatile de publicitate stradala si afisaj in Municipiul Bucuresti
69. Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului serviciului public de administrare a fondului imobiliar aflat in domeniul public si privat al Municipiului Bucuresti si in domeniul privat al statului
70. Proiect de hotarare privind aprobarea Studiului de Oportunitate privind serviciul de administrare a fondului imobiliar aflat in domeniul public si privat al Municipiului Bucuresti si in domeniul privat al statului si a Caietului de Sarcini al serviciului public de administrare a fondului imobiliar aflat in domeniul public si privat al Municipiului Bucuresti si in domeniul privat al statului
71. Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului privind modalitatea de delegare a serviciului public de administrare a domeniului public si privat privind activitatile de construire, modernizare, reparare si intretinere a retelei stradale si lucrarilor de arta din Municipiul Bucuresti, inclusiv echiparea tramei stradale cu elemente de mobilier urban
72. Proiect de hotarare privind aprobarea Studiului de Oportunitate privind modalitatea de delegare a serviciului public de construire, modernizare, reparare si intretinere a retelei stradale , lucrarilor de arta aflate in patrimoniul public si privat al Municipiului Bucuresti si a Caietului de Sarcini al serviciului public de administrare a domeniului public si privat privind activitatile de construire, modernizare, reparare si intretinere a retelei stradale si lucrarilor de arta din Municipiul Bucuresti, inclusiv echiparea tramei stradale cu elemente de mobilier urban
73. Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului serviciului de administrare a parcurilor si gradinilor din Municipiul Bucuresti
74. Proiect de hotarare privind aprobarea Studiului de Oportunitate privind modalitatea de delegare a serviciului de administrare a parcurilor si gradinilor din Municipiul Bucuresti si a Caietului de Sarcini pentru serviciul de administrare a parcurilor si gradinilor
75. Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare pentru serviciul de intretinere a arborilor si spatiilor verzi de pe domeniul public al Municipiului Bucuresti
76. Proiect de hotarare privind aprobarea Studiului de Oportunitate privind modalitatea de delegare a serviciului de intretinere arbori si spatii verzi in Municipiul Bucuresti si a Caietului de Sarcini pentru serviciul public de administrare a domeniului public si privat al Municipiului Bucuresti privind activitatile de intretinere a arborilor si a spatiilor verzi
77. Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului serviciului public de administrare a cimitirelor si crematoriilor umane din domeniul public si privat al Municipiului Bucuresti
78. Proiect de hotarare privind aprobarea Studiului de Oportunitate privind modalitatea de delegare a gestiunii serviciului public de organizare, functionare si administrare a cimitirelor si crematoriilor umane din Municipiul Bucuresti si a Caietului de Sarcini al serviciului public de administrare a cimitirelor si crematoriilor umane din domeniul public
79. Proiect de hotarare privind imputernicirea expresa a Consiliului Local Sector 5 de a hotari cu privire la infiintarea Centrului Medico Social „Sf. Andrei” – unitate sanitara cu personalitate juridica in subordinea Consiliului Local Sector 5
80. Proiect de hotarare privind imputernicirea expresa a Consiliului Local al Sectorului 1 sa hotarasca cu privire la incheierea intelegerii de cooperare cu Sectorul Çankaya al Municipiului Ankara din Republica Turcia
81. Proiect de hotarare privind imputernicirea expresa a Consiliului Local al Sectorului 1 sa hotarasca cu privire la incheierea intelegerii de cooperare cu Raionul Orhei din Republica Moldova
82. Proiect de hotarare privind imputernicirea expresa a Consiliului Local al Sectorului 1 sa hotarasca cu privire la incheierea intelegerii de cooperare cu Municipiul Nazaret – Illit din Statul Israel
83. Proiect de hotarare privind schimbarea denumirii Parcului Giulesti situat pe raza administrativ teritoriala a Sectorului 6, Bucuresti in Parcul Marin Preda
84. Proiect de hotarare privind schimbarea denumirii Parcului Fabricii situat pe raza administrativ teritoriala a Sectorului 6, Bucuresti in Parcul Tudor