Constantin Budescu a hotărât în sfârșit unde își va continua cariera: va rămâne la Astra. Deși Gigi Becali anunțase ieri că mijlocașul este ca și transferat la Steaua, acesta a ales până la urmă să continue la echipa campioană, anunță antrenorul Marius Șumudică.
“Mulțumesc conducerii clubului pentru că a făcut tot posibilul să îl țină. Dani Coman a venit la antrenament și l-a prezentat jucătorilor: <<Este noua noastră achiziție>>”, a declarat Șumudică pentru site-ul “Gazetei Sporturilor”.
În vârstă de 27 de ani, Constantin Budescu a marcat de 6 ori în 21 de meciuri pentru Astra în acest sezon. El a rămas de curând liber de contract, după ce și-a reziliat înțelegerea cu chinezii de la Dailan Yifang și a mai primit oferte din Turcia și Serbia, unde a fost dorit de Steaua Roșie Belgrad.
Conform site-ului german “transfermarkt”, cota lui este de un milion de euro.