La aproape un an de la inaugurarea Fântânilor Urbane din Piața Unirii și de la lansarea spectacolului de apă, muzică și lumini “Simfonia Apei” acestea au fost recunoscute, omologate și publicate drept Cel Mai Lung Șir de Fântâni Coregrafice Sincronizate din Lume, de către Academia Recordurilor Mondiale (World Record Academy).
Fântânile bucureștene din Piața Unirii, redeschise în anul 2018 dupa un amplu proces de reabilitare implementat de Apa Nova, în baza obligațiilor asumate prin contractul de concesiune cu Primăria Capitalei, sunt primele fântâni urbane care beneficiază de echipamente și tehnologie de ultimă generație, la nivel European. De la momentul reconfigurării, fântânile de la Piața Unirii au devenit unul dintre cele mai importante puncte de atracție ale orașului, iar cele 70 de showuri Simfonia Apei susținute până acum au încântat peste 219.000 de turiști și bucuresteni prezenți în zilele de weekend în București.
Fântânile din Piața Unirii, construite la sfârșitul anilor ’80, reprezintă unul dintre cele mai lungi astfel de sisteme din lume (1.4 km), cu o suprafață a apei de 16.200 m², unic prin modul de dispunere în centrul Capitalei. În 2018, companii de renume internațional, arhitecți, muzeografi, specialiști in divertisment cu apă și design audio video au făcut parte din echipa de proiect.
Pentru reabilitarea fantanilor s-au utilizat echipamente și s-a implementat tehnologie de ultimă generație în materie de divertisment cu apă, unele elemente fiind unice în Europa, precum „High Speed Vario Master” – un grup de jeturi de apă care se mișcă rapid și transformă într-o clipă forma originală de jet vertical într-un caliciu de apă.
În același timp, jeturile se rotesc după ritmurile muzicii, adăugând un plus dinamic și vizual în momentele de apogeu ale show-ului. Un alt efect spectaculos sunt jeturile de apă lansate de aer comprimat, care apar subit și care sunt integrate în sistem pentru a puncta coregrafia coordonată pe muzică, mai ales în timpul momentelor dramatice.
În afara efectelor speciale menționate, „fundația” spectacolului este formată din multe jeturi de apă parabolice și verticale, controlabile, care pot fi iluminate puternic în orice culoare. Acestea sunt create de o multitudine de pompe, lumini și duze dinamice de ultimă generație.
Pe cele patru „ecrane de apă” orientate spre cele patru puncte cardinale, de la fântâna centrală din Piața Unirii s-a creat o platformă multimedia imensă pe care se fac proiecțiile temei spectacolelor.
Toate echipamentele au fost instalate în bazinele și structurile deja existente. Abordarea reabilitarii a presupus un „facelift” fântânilor care au numeroase caracteristici clasice.
Sistemul monitorizat complet digital permite acum controlul oricărei unități individuale din cele 44 de fântâni independente, dispuse pe o lungime totală de aproape 1,4 kilometri de-a lungul Bulevardului Unirii.
Fântânile urbane din Piața Unirii oferă variante de spectacole care rulează de vineri până duminică, până la finalul lunii octombrie. Acestea au tematici diferite, melodiile selectate completând magia creată de jocul de apă și lumini. Spectacolele din 2018 au fost concepute astfel încât să ducă vizitatorii într-o călătorie prin 7 lumi care vorbesc despre România – lumea apei, a focului, a pământului, a aerului, lumea vegetală şi lumea Centenarului, toate prefațate de lumea astrală.
În cadrul ediției Simfonia Apei de anul acesta, tema care stă la baza spectacolelor este cea a valorilor românești, care sunt celebrate cu showuri inedite. Spectacolele dureaza aproximativ 45 de minute, iar accesul este gratuit.
Fântânile din perimetrul Pieței Unirii oferă bucureștenilor spectacole de apă, lumini și muzică, în 4 regimuri de funcționare: regim de zi, seară, respectiv noapte, de luni până joi, iar în weekend (de vineri până duminică) funcționează seara în regim de spectacol stradal – Simfonia Apei.