CNN explică într-un articol publicat marți de ce merită vizitată capitala României și trece în revistă, pe larg, obiectivele importante.
De pe listă nu lipsește Palatul Parlamentului pe care CNN îl numește un colos arhitectural și nu uită să amintească faptul că este una dintre cele mai mare clădiri din Europa (aproape patru milioane de metri pătrați și o mie de camere), dar și cea de-a doua cea mai mare clădire administrativă din lume (după Pentagon).
Clădirea – scrie CNN – s-a impus la categoriile vastitate și kitsch, dovadă a luxului scandalos pe care Ceaușescu l-a imaginat pentru sine înainte de a fi răsturnat într-o lovitură de stat. Clădirea găzduiește Parlamentul țării și Muzeul Național de Artă Contemporană.
Sunt amintite amănunte legate de Contele Dracula și prezența lui în București, se vorbește pe larg despre Concertele de la Ateneul Român, dar și despre frumoasa Biserică Stavropoleos și despre rămășițele “Micului Paris”.
Bucureștiul a fost cândva cunoscut ca “Micul Paris”, o capitală care a înflorit sub regele Carol, care a importat arhitecți francezi pentru a da orașului său o atmosferă deosebită. O mare parte din acea lucrare a fost desfigurată de o arhitectură în stil socialist. Cu toate acestea, Calea Victoriei oferă câteva clădiri și monumente elegante din perioada Belle Epoque, scrie CNN amintind de Palatul Cantacuzino, una dintre cele mai extravagante clădiri care acum găzduiește un muzeu dedicat compozitorului român George Enescu, și de Arcul de Triumf, o replică a monumentului din Paris.
Muzeul Național al Satului – un muzeu în aer liber, kilometri de parcuri și Librăria Carusel sunt alte obiective turistice care – potrivit CNN – nu ar trebui ratate în București.
Iată un fragment din articolul CNN despre București:
“Orașul continuă să se redefinească, îmbinând istoria sa legendară cu o identitate modernă. La prima vedere, arhitectura este amețitoare, dar este o combinație fascinantă. Între blocurile de apartamente mohorâte din epoca comunistă se află clădiri bizantine, biserici vechi de secole și vile Art Nouveau care au supraviețuit cutremurelor, războiului și comunismului.
Priviți mai mai atent una dintre cele mai promițătoare capitale din Uniunea Europeană și veți vedea noi lucruri încântătoare, îndeamnă autoarea articolului, Marissa Tejada. Există parcuri urbane, muzee excelente și străzi necosmetizate dar totuși fermecătoare, care șerpuiesc prin orașul vechi.
Bucureștiul este locul în care se întâlneau comercianții și călătorii din secolul al XV-lea. Orașul a supraviețuit demolării a o cincime din oraș, cerută de fostul dictator Nicolae Ceaușescu care a vrut să-și materializeze viziunea asupra unei noi capitale socialiste.
După ce au fost mult timp reduse la rangul unor clădiri de mahala, construcțiile din Orașul Vechi sunt restaurate încet. Străzile pietruite închise traficului au fost transformate într-una dintre cele mai vii zone de noapte din Europa. Bibliotecile, teatrele, restaurantele și cafenelele adaugă și mai mult farmec.”