Confidenţialitate

Bucureștiul fără curent. Pană de curent în mai multe zone ale Capitalei

ACTUALIZARE 17:51: Avaria a fost remediată și a fost reluată alimentarea cu energie electrică în partea de nord și de est a Bucureștiului.

ACTUALIZARE 17:20: „În după-amiaza zilei de 1 noiembrie 2017, a apărut un defect în rețeaua de electricitate din zona București, nu în instalațiile E-Distribuție Muntenia. Aceasta a afectat alimentarea unor stații de transformare operate de E-Distribuție Muntenia în partea de nord și de est a Bucureștiului.

E-Distribuție Muntenia lucrează pentru alimentarea clienților, fie cu ajutorul sistemelor automate fie prin manevre de telecontrol”, transmite Enel într-un comunicat remis Europa FM.

Miercuri seara, în jurul orei 16:40, curentul s-a oprit în mai multe zone din București.

Ascultătorii Europa FM din Pipera, Dorobanți, Iancului, Moșilor, Colentina, Bucur Obor, Dristor, Piața Romană, Cartierul Aviației și Plumbuita au semnalat, în emisiunea Drum cu Prioritate, problema curentului electric. Sunt probleme în mai multe zone din Sectoarele 2 și 3 ale Bucureștiului.

Inclusiv semafoarele din mai multe zone sunt acum afectate de pana de curent din București.

În special în zona Pipera s-au format coloane lungi de mașini, după cum arată fotografiile primite prin intermediul aplicației Europa FM de mobil. Probleme de fluență a traficului sunt și pe bulevardele Ștefan cel Mare, Mihai Bravu, Barbu Văcărescu și șoseaua Colentina.

Furnizarea cu energie electrică este întreruptă și la metrou, unde mai multe stații sunt în beznă, după cum ne semnalează ascultătorii Europa FM.

Metrorex a transmis Europa FM că din cauza defecțiunii, iluminatul de pe peroane a fost afectat în stațiile Iancului și Pipera.

Nu este prima dată când Bucureștiul se confruntă cu o asemenea întrerupere a furnizării energiei electrice. O pană de curent similară a afectat zone din Bucureşti şi din judeţul Ilfov și în 21 octombrie. Atunci a fost vorba despre o avarie o avarie în staţia electrică 220/110/10 kV Fundeni, generată de deteriorarea unui echipament de înaltă tensiune, după cum anunţa Transelectrica.

Atunci, cartierele bucureştene Obor şi Fundeni, precum şi o parte din localităţile Otopeni, Afumaţi şi Fundeni au rămas fără energie.