La mai bine de un secol de când bucureștenii intrau în primul muzeu privat din România, marți își deschide porțile în Capitală Muzeul de Artă Recentă.
Cu cinci niveluri – Auditorium, bibliotecă, cafeterie, shop şi grădină, acesta este o instituţie culturală privată, ce va fi deschisă publicului începând de marți seară.
Muzeul privat se află pe bulevardul Primăverii nr 15, sector 1.
Muzeul îşi propune ca, pe lângă expoziţia permanentă- care cuprinde cele mai reprezentative lucrări de artă românească realizate din anii 1960 și până astăzi, să aducă anual minimum două expoziţii temporare cu artă românească şi două expoziţii temporare cu artişti străini de renume.
La deschiderea MARe, Jeff Wall va fi prezent cu expoziţia “MEN” (9 octombrie 2018 – 28 ianuarie 2019), care cuprinde o selecţie dintre cele mai reprezentative lucrări ale artistului canadian, din anii 80 şi până acum.
Jeff Wall este cunoscut pentru fotografiile sale de mari dimensiuni, având numeroase expoziţii pretutindeni în lume.
Expoziţia temporară “Rai din Iad” (ce va fi deschisă până pe 28 noiembrie), reunește peste 20 de artişti români contemporani.
Lucrările explorează dezbaterile din jurul reprezentării vizuale a spiritualităţii şi fenomenului religios din România ultimilor cinci decenii.
Pe lângă expoziţii, Muzeul de Artă Recentă va găzdui și o bibliotecă și va derula programe de muzică și filme experimentale.