Confidenţialitate


BUCUREȘTI: Târgul Angajatori de TOP, la Sala Palatului


BUCUREȘTI: Târgul Angajatori de TOP, la Sala Palatului

Ediția bucureșteană a târgului de cariere ‘Angajatori de TOP’ este organizată, vineri și sâmbătă, la Sala Palatului.

Cele o sută de companii participate oferă 5.000 de oportunităţi de angajare, potrivit organizatorilor.

Joburile sunt remunerate de angajatori cu salarii începând de la 300-400 de euro şi care pot ajunge la 1.000-1.500 de euro.

Pentru programele de internship, majoritatea angajatorilor oferă salarii în intervalul 300-400 de euro, iar pentru poziţiile entry-level între 400-500 de euro. În ceea ce priveşte joburile care se adresează specialiştilor cu nivel mediu de experienţă, majoritatea companiilor oferă salarii în intervalul 500-700 de euro, iar pentru poziţiile dedicate candidaţilor cu nivel senior, remuneraţia ajunge la 1.000-1.500 euro şi peste 1.500 de euro.

La târg sunt prezente IT&C, Inginerie, Vânzări, Marketing, Achiziţii-Logistică-Aprovizionare, Controlul calităţii, Design, Juridic, PR, Comunicare, Resurse umane.

97% dintre companii au poziţii deschise în Bucureşti, însă, pe lângă joburile din Bucureşti companiile au şi planuri de relocare pentru candidaţii care vor sa lucreze în sediile din Piteşti, Ploieşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Târgovişte, Braşov etc.

Angajatori de TOP este cel mai mare târg de carieră din România şi are loc de două ori pe an, la Bucureşti şi Timişoara.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria