După o vizită făcută la clinica de transplant din cadrul Spitalului bucureștean Sfânta Maria, ministrul Nicolae Bănicioiu crede că unitatea este pregătită să facă transplant de pancreas chiar de anul viitor.
‘
‘
La Spitalul ‘Sf. Maria’ se fac deja transplanturi de ficat, intervenţii care, în afara acestei unităţi sanitare, se efectuează numai la Fundeni.
‘
‘
Pe de altă parte, legat de Centrul de Senologie deschis miercuri la ‘Sf. Maria’, ministrul Sănătăţii a precizat că acestuia îi vor fi alocaţi, pentru 2015, fonduri destinate reconstrucţiilor mamare, în cadrul Programului Naţional de Oncologie. La acesta centru pot fi făcute controale complete, mamografie, RMN, intervenţii chirurgicale şi operaţii de reconstrucţie.
‘
‘
Spitalul ‘Sf. Maria’ este în subordinea Primăriei București.
‘
‘