A fost publicat un anunț pe site-ul Municipalității, la secțiunea “Achiziții”.
Conform caietului de sarcini, contractul ar urma să aibă ca obiect realizarea unei cercetări sociologice cantitative privind analiza temelor existente pe agenda populației.
Mai exact, PMB dorește: evaluarea percepției publice privind subiecte reprezentative pentru agenda PMB; culegerea unor date sociale care pot fundamenta viitoarele politici publice; identificarea temelor importante de pe agenda publică; aprofundarea problemelor cheie ale populației pentru identificarea priorităților și soluțiilor de intervenție.
Grupul țintă îl reprezintă populația adultă, neinstituționalizată a municipiului București, volumul eșantionului fiind de 1.800 de respondenți.
Temele de cercetare, dimensiunile și indicatorii specifici vor fi stabiliți de reprezentanții PMB, iar instrumentele de cercetare (chestionarele) vor fi realizate de institutul contractat, pe baza tematicii și indicațiilor furnizate de primărie.
Raportul de cercetare va trebui furnizat în termen de 60 de zile. Ofertantul va trebui să facă dovada realizării de cercetări asemănătoare, din punctul de vedere al metodologiei și calendarului, în ultimii trei ani.