Confidenţialitate

BUCUREȘTI: Primăria intenționează restricționarea accesului auto în centrul capitalei

În zona centrală a Bucureştiului ar urma să fie implementat un proiect integrat pentru gestionarea traficului, care prevede restricţionarea accesului auto, introducerea unui sistem de taxare sau de utilizare a vignetelor, precum şi a unui sistem de transport public, conform prevederilor Planului Integrat de Calitate a Aerului.

Documentul, care prevede şi o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii transportului public sau realizarea pistelor pentru biciclete, urmează să fie supus aprobării Consiliului General al Municipiului Bucureşti, a informat Primăria Capitalei, prin intermediul unui comunicat.

“Astfel, în perimetrul zonei centrale a oraşului se va implementa un proiect integrat pentru gestionarea traficului prin aplicarea următoarelor măsuri de reducere a traficului: instituirea regimului parcărilor, respectiv introducerea regimului obligatoriu de plată a parcărilor de utilitate publică generală, coroborat cu aplicarea de sancţiuni pentru staţionarea neregulamentară şi stabilirea unui necesar optim de locuri de parcare permise într-un perimetru delimitat în interiorul zonei centrale (35.000 locuri de parcare); restricţionarea accesului auto în perimetrul delimitat în interiorul zonei centrale a capitalei prin identificarea şi implementarea unui sistem de taxare sau de utilizare a vignetelor; introducerea unui sistem de transport public (linia verde) care să lege zonele de interes administrativ-instituţionale din centrul Capitalei (primării de sector, PMB, ministere, Palatul Parlamentului, staţii de metrou, parcări subterane şi administraţii financiare); utilizarea sistemului de semaforizare inteligentă în vederea restricţionării şi redistribuirii accesului în/ din perimetrul delimitat în interiorul zonei centrale”, arată sursa citată.

Conform PMB, alte măsuri propuse vizează îmbunătăţirea calităţii transportului public şi promovarea utilizării acestuia.

În acest sens, Primăria Municipiului Bucureşti este în curs de finalizare a licitaţiei pentru achiziţionarea a 400 de autobuze noi, Euro 6, şi a prevăzut bani în buget pentru achiziţia a 100 de troleibuze, 100 de tramvaie şi a 42 de autobuze electrice.