Peste 1.500 de solicitări au fost preluate, în ultimele 24 de ore, de către Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, a declarat managerul unităţii sanitare, Alis Grasu.
Aceasta a precizat că 264 de persoane au avut probleme digestive, iar 924 au prezentat cod roşu şi galben de urgenţă.
“Au fost şapte persoane persoane fără adăpost raportate la adăposturile Capitalei, au fost 23 de fracturi, luxaţie şi entorse şi 264 de afecţiuni digestive. Restul au fost diverse afecţiuni pentru care se cheamă ambulanţa, chiar şi în urma unui accident rutier”, a declarat Alis Grasu, pentru Mediafax.
Nouă spitale de urgenţă asigură asistenţa medicală de urgenţă în perioada 24-26 decembrie, a anunţat Direcţia de Sănătate a Municipiului Bucureşti (DSPMB), precizând că Serviciul de Ambulanţă al Capitalei are un program de muncă normal.