Confidenţialitate

BUCUREȘTI: Oprit în trafic pentru o verificare de rutină, un șofer a devenit agresiv

Polițiștii bucureșteni au reținut un bărbat care, oprit în trafic pentru un control de rutină, a devenit agresiv.

În urma verificărilor, agenții au descoperit că individul avea suspendat dreptul de a conduce.

”Astăzi, în jurul orei 13.00, poliţişti din cadrul Secţiei 4, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au solicitat unui conducator auto să prezinte documentele de identitate, precum şi declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa, conform prevederilor Ordonanţelor Militare. Conducătorul auto a refuzat şi a manifestat un comportament agresiv, fapt pentru care a fost imobilizat şi condus la sediul subunităţii de poliţie. Din verificări a rezultat că acesta circula pe drumul public având suspendat acest drept”, a anunțat Poliţia Capitalei.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu 5.000 lei, conform ordonanţelor militare pentru restricţionarea circulaţiei.