Update: După ce Europa FM a prezentat, marți la prânz, situația a 24 de copii de la Școala I. G. Duca din Capitală rămași fără învățătoare, Inspectoratul școlar a rezolvat, în această după amiază, criza creată.
“Am găsit o soluție, deja a mers la post o doamnă și va prelua clasa imediat ce se vor încheia formalitățile”, a spus, pentru Europa FM, purtătoarea de cuvânt al Inspectoratului Școlar București, Roxana Cercel.
Știrea inițială:
Situație disperată pentru 24 de familii ai elevilor dintr-o clasă a II-a de la Școala I. G. Duca din Capitală.
Elevii nu au învățătoare, așa că în acest moment, nu fac niciun fel de curs.
Toate încercările școlii și ale părinților de a găsi un educator pentru copii au eșuat, ultima chiar vineri.
Europa FM a discutat cu mama unui copil din clasă, dar și cu directorul adjunct al Școlii gimnaziale I.G. Duca.
Mama unui copil din clasa a II-a E, Claudia Lupșa, spune că prima veste proastă a primit-o acum o lună.
Părinții au sperat că școala va găsi alt învățător din timp, dar acest lucru s-a întâmplat abia miercurea trecută.
Cadrul didactic găsit de școală s-a retras însă la o zi distanță, spune Claudia Lupșa.
În acest timp, copiii clasei a II-a E de la Școala I.G Duca stau acasă. Oricum școala se află în scenariul roșu din cauza îmbolnăvirii mai multor angajați.
L-am sunat și pe directorul adjunct al școlii, Ionuț Nicula, dar discuția s-a întrerupt brusc.
Europa FM a cerut un punct de vedere de la Inspectoratul Școlar București, însă până acum, nu avem o reacție.