Confidenţialitate

BUCUREȘTI: Municipalitatea repornește fântânile din Piaţa Unirii

Fântânile din Piaţa Unirii vor fi repornite joi, cu un spectacol multimedia şi un concert al Orchestrei Simfonice Bucureşti, anunţă Primăria Generală.

“Primăria Capitalei şi Apa Nova marchează inaugurarea unui nou punct de atracţie turistică a Bucureştiului – redeschiderea fântânilor din Piaţa Unirii, printr-o reprezentaţie memorabilă a Orchestrei Simfonice Bucureşti şi un spectacol multimedia de excepţie ce va avea loc pe 20 septembrie”, precizează instituția.

Accesul spectatorilor va fi gratuit.

Spectacolul inaugural intitulat ‘Simfonia Apei’ va începe la ora 20.00, la scena montată în Parcul Unirii, pe acordurile Orchestrei Simfonice Bucureşti, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, alături de pianistul Ştefan Doniga şi dansatorii Ana Vişan şi Bogdan Iacob de la ‘Gigi Căciuleanu Dance Company’.

De la ora 21,00, bucureştenii prezenţi la eveniment vor putea asista la un adevărat regal artistic, conceput astfel încât să ducă vizitatorii într-o călătorie prin 7 lumi care vor vorbi despre România – lumea apei, a focului, a pământului, a aerului, lumea vegetală şi lumea Centenarului, toate prefaţate de lumea astrală, se notează într-un comunicat.

Cu această ocazie, vor fi restricţii de circulaţie în perimetrul Pieţei Unirii şi a Parcului Unirii, în intervalul orar 18.00 – 23.00.

Primarul general spune că, în urma modernizării, fântânile din această zonă vor deveni un punct central de atracţie urbană.

“Mă bucur că exact înainte de începerea Zilelor Bucureştiului, eveniment prin care se aniversează 559 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului, precum şi împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, unul dintre reperele Capitalei României – fântânile din Piaţa Unirii – se redeschid, după un proces de modernizare şi reabilitare derulat de Apa Nova. În urma modernizării, fântânile din această zonă vor deveni un punct central de atracţie urbană, ce va oferi bucureştenilor şi turiştilor spectacole de apă, lumini şi muzică”, a declarat Gabriela Firea.

Ea reaminteşte că reabilitarea şi modernizarea celor 17  fântâni arteziene este o obligaţie prevăzută în contractul de concesiune încheiat între Municipiul Bucureşti şi Apa Nova Bucureşti, investiţiile fiind suportate integral de companie.

Potrivit PMB, reabilitarea fântânilor face parte dintr-un program din fonduri proprii Apa Nova, cu o investiţie iniţială estimată la 7 milioane de euro. Toate echipamentele au fost instalate în bazinele şi structurile deja existente. Abordarea a presupus un “facelift” al fântânilor care au numeroase caracteristici clasice, elementul sculptural central fiind păstrat şi integrat în totalitate în noul design.

Fântâna centrală din Piaţa Unirii are integrate patru “ecrane de apă” orientate spre cele patru puncte cardinale, menite să creeze o platformă multimedia imensă pentru videoclipuri, dar şi proiecţii laser, dispunerea ecranelor de apă oferind un efect tridimensional unic în Europa. În prezent, sistemul monitorizat complet digital permite controlul oricărei unităţi individuale din întregul complex de 44 de fântâni independente dispuse pe 1,4 km de la Piaţa Alba Iulia până în Piaţa Constituţiei, se arată în comunicat.

Începând cu data de 28 septembrie, fântânile din Piaţa Unirii vor oferi vizitatorilor show-uri multimedia în fiecare vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 20,00 – 21,00, atât cât vremea o va permite, precizează Municipalitatea.

Potrivit sursei citate, caracteristicile noilor fântâni sunt rezultatul experienţei şi expertizei internaţionale a echipelor şi companiilor implicate în dezvoltarea sa. Compania germană OASE, recunoscută la nivel internaţional în materie de divertisment cu apă, a furnizat echipamente şi a implementat tehnologii de ultimă generaţie, unice în Europa.

De asemenea, arhitecţii proiectului au reinterpretat pentru noul design al ansamblului de fântâni tema Marii Uniri, introducând, în plus, elemente care fac trimitere către horă, alfabetul chirilic şi ceramica cucutenilor.

Les Ateliers Nomad a dezvoltat un concept creativ complex care îmbină o coregrafie inedită cu toate tehnicile de animaţie cunoscute în Europa, menţionează PMB.

Fântânile din Piaţa Unirii, construite la sfârşitul anilor ’80, reprezintă unul dintre cele mai lungi astfel de sisteme din lume (1,4 km), cu o suprafaţă a apei de 16.200 m2, unic prin modul de dispunere în centrul Capitalei, mai arată PMB.