Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza pentru următoarele zile, valabilă în București.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, astfel încât, îndeosebi în cursul nopților de miercuri spre joi (12/13 mai) și joi spre vineri (13/14 mai) vor fi perioade în care se vor semnala averse și descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor putea depăși 10 l/mp.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în timpul ploilor, dar și pe parcursul zilei de vineri (14 mai), cu viteze la rafală de 40…55 km/h. Temperaturile minime vor fi de 10…12 grade, iar cele maxime de 22…25 de grade.