Managerul Spitalului Colentina din Capitală, Bogdan Andreescu, a fost demis pe motiv că i-ar fi ţinut pe pacienţi în frig în saloane, a anunţat, luni dimineaţă, primarul general Gabriela Firea.
“Unii fac ce ştiau de dinainte, nu mai merge. Astăzi l-am demis pe managerul Spitalului Colentina. Mâine, dacă se dovedeşte că şi alt manager nu îţi îndeplineşte obligaţiile faţă de cetăţeni, pleacă acasă, cum a plecat şi directorul RATB“, a spus Gabriela Firea, la Comandamentul de iarnă convocat luni dimineaţă la Primăria Capitalei.
Ea a susţinut că există motive întemeiate de nerespectare a contractului de management de către directorul Spitalului Colentina.
Potrivit Gabrielei Firea, duminică, jumătate de zi, pacienţii internaţi la Spitalul Colentina au stat în frig.
“Nu era o problema de la RADET, ci o problema internă legată de lipsa de management, de inexistenţa unei revizii şi de o tratare superficială a actului managerial“, a mai susţinut Gabriela Firea.
Administratorul special al RADET – Sorin Chiriță – susține, la rândul său, că frigul din saloane nu a fost cauza de vreo defecțiune tehnică.