Inspectorii școlari din Capitală verifică – începând de luni – toate unitățile de învățământ pentru a stabili cât cântăresc ghiozdanele elevilor.
Verificările vin după ce mama unui copil din clasa I a scris pe o rețea de socializare că ghiozdanul fiului sau cântărește aproape 25% din greutatea băiatului. Femeia mai spune că este dispusă să plătească pentru un dulap în care copilul să-și țină rechizitele.
“Inspectorii școlari se vor deplasa în unitățile de învățământ, vor verifica dacă afirmațiile doamnei se adeveresc și în cazul în care acest lucru se va întâmpla, se vor iniția toate demersurile pe lângă autoritățile locale-cele care sunt responsabile cu finanțarea unităților de învățământ-astfel încât elevii bucureșteni să fie școlarizați în condiții optime. În cazul acesta vorbim despre existența acelor dulapuri în unitățile de învățământ în care elevii să-și poată depozita manualele școlare sau auxiliarele, astfel încât greutatea ghiozdanului să nu mai fie aceea despre care vorbea și doamna“, spune la Europa FM Ștefania Manea, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar București.
Nicoleta Vaia este mama copilului care a sesizat problema greutății prea mari a ghiozdanului fiului ei. Ea a scris pe Facebook că băiatul cară în fiecare zi în spate un ghiozdan care cântărește aproape un sfert din greutatea să, în condițiile în care băiatul cântărește 16 kilograme, iar ghiozdanul aproape 4 kilograme. Ea susține că în școală nu sunt dulapuri unde copiii să își poate pune rechizitele.
Nicoleta Vaia s-a arătat dispusă să plătească pentru un dulap. Dacă problema nu se rezolvă, mama băiatului spune că îl va trimite pe copil la școală doar cu o coală de hârtie.