Confidenţialitate

BUCUREȘTI: Inspectoratul Școlar a publicat Broșura pentru admiterea în liceu

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat pe site (ismb.edu.ro) Broșura pentru admiterea în învățământul liceal și profesional, inclusiv dual.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Bucuresti, materialul cuprinde informații referitoare la admiterea în învățământul liceal, învățământul profesional, învățământul dual și reprezintă un ghid util atât pentru absolvenții clasei a VIII-a, cât și pentru părinții acestora, în vederea orientării școlare pentru clasa a IX-a.

Broșura este editată de ISMB prin Comisia de admitere a municipiului București și va fi distribuită gratuit absolvenților clasei a VIII-a din anul școlar 2016 — 2017.

De asemenea, Inspectoratul anunță că în perioada 16 — 19 mai va fi organizat Târgul Oferta Educațională. Evenimentul va avea loc între orele 16,00 — 18,00, în Parcul Tineretului (intrarea Colegiul Național “Gheorghe Șincai”). La sesiunile de informare vor fi prezenți membrii Comisiei Municipale de Admitere care vor răspunde solicitărilor participanților.

Din aceasta vară, se schimbă modul în care se calculează media de admitere la liceu. Nota obținută la evaluarea națională, la clasa a 8-a, va conta în proporție de 80%, iar media din clasele 5-8, doar 20%, față de 25%, cum era până acum.

Broșura pentru admiterea în învățământul liceal și profesional o puteți găsi AICI.