Confidenţialitate

BUCUREȘTI: Exercițiu de alertă cu bombă, înainte de prânz, la Gara de Nord

Poliţia Română organizează, marți, un exerciţiu demonstrativ în Gara de Nord.

Se testează modul de intervenţie în cazul unui apel prin care se transmite o ameninţare cu dispozitive explozive improvizate.

Exerciţiul va începe la ora 11.00.

Autorităţile îi sfătuiesc pe cetăţeni să nu intre în panică şi să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi la faţa locului.

Pe timpul desfăşurării exerciţiului, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe Bulevardul Dinicu Golescu, în Piaţa Gării de Nord şi pe Calea Griviţei.

De asemenea, accesul în Gara de Nord va fi restricţionat la intrarea “Coloane”, precum şi în interiorul acesteia, în zona dintre intrarea “Coloane” şi “Biroul Informaţii”, pe ambele culoare.