Confidenţialitate

Bucuresti – Directorul scolii I. Ghe. Duca a fost eliberat din functie, la cerere

Directorul Şcolii ‘I. G. Duca’ din Capitală a fost eliberat din funcţie, la cerere, anunță Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

‘În urma prezentării raportului realizat de către o echipă a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, privind incidentul de la Şcoală Gimnazială ‘I. G. Duca’, sector 5, în cadrul Consiliului de Administraţie al ISMB, întrunit în data de 5 decembrie, directorul unităţii de învăţământ a fost eliberat din funcţie, la cerere’, se precizează într-un comunicat remis de ISMB.

Raportul a fost înaintat Şcolii ‘I. G. Duca’, pentru a fi luate măsurile legale ce se impun referitor la responsabilitatea profesorului de educaţie fizică în producerea acestui incident.

ISMB a făcut verificări la Şcoala ‘I. G. Duca’ după ce o elevă s-a lovit la cap, marţi, în timpul orei de sport care se desfăşura pe hol, într-un spaţiu improvizat.

Eleva a fost transportată la spital, unde s-a constatat că nu are leziuni cerebrale, însă a fost ţinută sub supraveghere medicală.

Ora de sport se desfăşura pe hol întrucât sala destinată acestei discipline fusese transformată în spaţiu pentru orele clasei pregătitoare.