Confidenţialitate

București, Dâmbovița și Ilfov: Percheziții într-un dosar privind falsificare de diplome

Patru percheziţii au avut loc luni în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, la locuinţele unor persoane acuzate că ar fi falsificat certificate şi diplome, în baza cărora peste 35 de cadre didactice, din cadrul mai multor instituţii de învăţământ din Ilfov, ar fi beneficiat de gradaţii de merit.

Acestea sunt bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, 39 de persoane fiind aduse la sediul poliţiei pentru audieri.

”La data de 19 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Ilfov au efectuat 4 percheziţii domiciliare în municipiului Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa. Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea şi au vizat locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals”, se arată într-un comunicat al IPJ Ilfov.

Potrivit sursei citate, persoanele în cauză, doi bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 35 şi 60 de ani, sunt bănuite că în perioada 2013 – 2017 ar fi falsificat şi vândut mai multe documente, în baza cărora peste 35 de cadre didactice, din cadrul mai multor instituţii de învăţământ din judeţul Ilfov, ar fi beneficiat de gradaţii de merit.

Totodată, aceste documente ar fi facilitat cumpărătorilor accederea în carieră, precum şi obţinerea de beneficii salariale.

Documentele în cauză constau în certificate de participare la simpozioane naţionale şi internaţionale, precum şi diplome care atestă cunoştinţe dobândite de participanţi la diverse cursuri de specialitate, precizează sursa citată.

Prejudiciul total cauzat este de peste 1.090.000 de lei.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciilor.