Un centru de medicină nucleară care depistează cancerul, bolile de inimă și cele neurologice a fost inaugurat astăzi la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”.
Centrul integrat de medicină nuclear din București este considerat cel mai performant din Europa, la acest moment.
Depistarea bolilor se face prin asocierea a două investigații imagistice (PET CT cu SPECT CT), capabile să asigure servicii performante de diagnostic.
PET CT și SPECT CT sunt tehnici imagistice funcționale spre deosebire de tehnicile radiologice (radiografia, computer tomografia) care sunt tehnici anatomice – se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Carol Davila.
Aceste tehnici folosesc substanțe radioactive cu ajutorul cărora se obțin informații despre cum funcționează unele organe sau unele tumori.
Valoarea totală pentru construcţia şi dotarea Centrului integrat de medicină nucleară este de 4.368.006,86 euro cu TVA, în care au fost prevăzute şi costurile necesare programelor de pregătire şi supra-specializarea personalului medical implicat.
De serviciile medicale ale noului centru vor beneficia toţi asiguraţii din sistemul public de sănătate, urmând ca, ulterior includerii Spitalului Carol Davila în Subprogramul de monitorizare a evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice prin PET CT, derulat în cadrul Programului Naţional de Oncologie, să fie decontată şi această investigaţie.
Menţionăm că unitatea noastră a înaintat documentaţia necesară pentru includerea PET CT-ului în lista serviciilor medicale oferite de Spitalul Universitar de Urgență Militar Central, decontate de către Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate.
Centrul dispune de staţii care permit stocarea, analizarea, compararea şi prelucrarea imaginilor provenite din Centrul integrat de medicină nucleară cu cele din alte laboratoare de profil din ”Carol Davila”, cât şi din alte unităţi medicale, din ţară şi din străinătate, chiar dacă imaginile au fost realizate pe alte sisteme radiologice.
Acest fapt oferă avantajul de a realiza o comparaţie dintre examinările anterioare, fără a fi nevoie de investigaţii suplimentare.