4.638 de absolvenți de liceu s-au înscris pentru a susține cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat în București, după ce gradul de promovare în prima sesiune a fost după contestații de 75,53%.
Calendarul pentru Bacalaureatul de toamnă
Pe 21 august se va desfășura proba scrisă la Limba și literatura română, pe 22 august — la Limba și literatura maternă, pe 23 august — proba obligatorie a profilului, iar pe 24 august — proba la alegere a profilului și specializării.
Între 25 și 28 august vor fi evaluate competențele lingvistice de comunicare orală în Limba română, pe 28 august — competențele lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pe 29 și 30 august — competențele digitale, iar în zilele de 30 și 31 august se va face evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.
Rezultatele vor fi afișate pe 1 septembrie, până la ora 16,00, iar depunerea contestațiilor va avea loc în aceeași zi, între orele 16,00 — 20,00. Contestațiile urmează a fi rezolvate între 2 și 5 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 6 septembrie.