Confidenţialitate


București: Angajații INS protestează, miercuri, la sediu PSD


București: Angajații INS protestează, miercuri, la sediu PSD

Denunțând discriminările salariale, angajaţii Institutului Naţional de Statistică pichetează, miercuri, sediul Partidului Social Democrat.

Cei 1.600 de statisticieni angajaţi la nivel naţional nu solicită venituri suplimentare, ci doar respectarea Legii 153/2017, lege care reglementează în mod expres ca până în anul 2022 să se reducă discriminările salariale la nivelul acestei familii ocupaţionale, potrivit unui comunicat al Confederației Cartel “ALFA”.

Toate strategiile şi politicile decizionale ale autorităţilor sunt elaborate şi fundamentate pe baza analizelor datelor statistice, cantitatea şi calitatea acestor date având o importanţă crucială, ca şi desfăşurarea în condiţii optime a activităţii acestei instituţii, având în vedere caracterul specific al activităţii pe care o desfăşoară, se precizează în comunicat.

Statisticienii sunt implicaţi în acţiuni majore la nivel naţional şi european, printre care: Recensământul General Agricol, Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, alegerile prezidenţiale, parlamentare şi locale, proiecte şi colaborări cu Banca Naţională a României, Banca Mondială, Comisia Europeană etc.

Potrivit sindicaliștilor, în acest an în România urmează să se desfăşoare Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, iar majoritatea activităţilor esenţiale ale acestui proces vor fi asigurate de salariaţii Institutului Naţional de Statistică, lucrători demotivaţi financiar pe fondul nerespectării prevederilor Legii nr. 153/2017.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria