Până pe 17 septembrie are loc cea de-a V-a ediție a evenimentului „Cinema în aer liber”. Cele mai bune filme ale anului pot fi urmărite timp de cinci săptămâni pe Insula Artelor din Parcul Titan.
„Cinema în aer liber” se întoarce în Sectorul 3 cu 24 de filme, dintre care 12 sunt noi în selecția oficială. Aceasta cuprinde filme nominalizate anul acesta la Oscar, așa cum sunt „Tanna” (regia Martin Butley) și „Toni Erdmann” (regia Maren Ade), pelicule premiate cu Ursul de Aur și de Argint la Berlinale 2017 – „Despre trup și suflet” (regia Ildiko Enyedi) și „Things to come” (regia Mia Hansen-Love) sau nominalizate la Festivalul de film de la Cannes – „La fille inconue” (regia Jean-Pierre și Luc Dardenne) și „Eu, Daniel Blake” (Palme d’Or în 2016).
După ce peste 5.000 de bucureșteni au trecut pragul insulei în primele două săptămâni de proiecții, programul pentru săptămâna 29 august – 3 septembrie este tot de marți până duminică, de la ora 21:00.
Programul pentru săptămâna 29 august – 3 septembrie
29 august – L’avenir/Things to come, (r. Mia Hansen-Love, 1h45), câștigător pentru cea mai bună regie la Berlinale.
Sinopsis: Filmul ne spune poveste unei profesoare de filosofie care este nevoită să treacă peste pierderea mamei, pierderea serviciului şi relaţia nesinceră cu un soţ care o înşală.
30 august – Toni Erdmann, (r. Maren Ade, 2h45), nominalizat la Oscar, Globurile de aur și BAFTA pentru cel mai bun film străin al anului.
Sinopsis: Filmul ni-l prezintă pe Peter Simonischek în rolul unui tată care vine după fiica lui (Sandra Huller) la București pentru a o învăța simțul umorului.
31 august – Vremea Țiganilor (r. Emir Kusturica, 2h30), câștigător al premiului pentru cea mai bună regie la Cannes și nominalizat la premiul Cesar pentru cel mai bun film străin.
Sinopsis: Victimă a unei escrocherii, Perhan, fiul natural al unei țigănci și al unui soldat, ajunge în Italia unde muncește pentru Ahmed Zida: furt și trafic de copii. Reîntors în țară, toate visele lui se spulberă.
1 septembrie – American Beauty (r. Sam Mendes, 2h15), câștigător de cinci premii Oscar și cu încă trei nominalizări.
Sinopsis: O tragi-comedie neagră, o Lolită ultramodernă care a devenit peste noapte film cult. O isterie în masă, o revoluție în cinema și… o superbă criză de identitate. American Beauty este povestea lui Lester Burnham (Kevin Spacey), un bărbat între două vârste, care-și dezvoltă o pasiune periculoasă și nesănătoasă pentru o apetisantă adolescentă, cea mai bună prietenă a fiicei sale.
2 septembrie – Vanilla Sky (r. Cameron Crowe, 2h15), nominalizat la Oscar și la Globurile de Aur.
Sinopsis: Alunecând cu ușurință prin viață, David Aames pare să aibă parte de o existență fermecătoare. Chipeș, bogat și carismatic, tânărul jurnalist-antreprenor are cam tot ce vrea, dar totuși i se pare că îi lipsește ceva. Într-o noapte, David o întâlnește pe fata visurilor sale, dar o pierde datorită unei mici greșeli. Ajuns pe neașteptate într-o călătorie rapidă prin dragoste, romantism, comedie, suspiciune și vis, David se trezește într-o căutare acerbă a propriului suflet și descoperă latura prețioasa și efemeră a iubirii adevărate.
3 septembrie – La fille inconue (r. Jean-Pierre Dardenne, Luc Dardenne, 2h), nominalizat la festivalul de film de la Cannes și la premiile Cesar.
Sinopsis: Într-o seară, după ce programul s-a terminat și cabinetul s-a închis, o doctoriță aude soneria, dar nu răspunde. În ziua următoare, poliția o informează că o tânără a fost găsită moartă la ușa ei. Copleșită de remușcări, doctorița va începe o investigație pe cont propriu în identificarea femeii care a fost omorîtă, chiar dacă asta înseamnă să-și pună propria viață în pericol.