Poliția Locală din Sectorul 6 a amendat la finalul săptămânii trecute – 140 de șoferi care au parcat mașinile în Parcul Grozăvești și pe trotuarele din zonă.
Au fost aplicate amenzi în valoare de 32.550 de lei, potrivit unui comunicat de presă.
„Nu mai permitem, în Sectorul 6, ca spațiile verzi să fie folosite drept parcări! Rog posesorii autoturismelor să respecte legile în vigoare și să nu ne forțeze să aplicăm amenzi!”, spune Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii locali din cadrul Direcției Ordine Publică au desfășurat o acțiune în Parcul Grozăvești (zona Universității Politehnica), având ca scop respectarea prevederilor H.C.L. nr. 222/2016 privind staţionarea vehiculelor şi remorcilor pe spaţiile verzi aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului București și a Regulamentului de Aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată și actualizată.
Nerespectarea acestor dispoziții constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă și puncte de penalizare.