Confidenţialitate

Bucureștenii – printre cei mai nemulțumiți europeni de curățenia din orașul lor

Peste două treimi dintre bucureşteni sunt nemultumiţi de curăţenia oraşului în care locuiesc, arată datele publicate luni de Eurostat pe baza unui sondaj care a cuprins 109 oraşe europene în 2015.

Cei mai nemulţumiţi europeni de curăţenia oraşului lor sunt locuitorii Romei, doar 9% dintre aceştia considerând că oraşul lor este suficient de curat.

De asemenea, mai puţin de jumătate din locuitori erau satisfăcuţi de curăţenia oraşului lor în Bratislava (28%), Sofia (29%), Bucureşti (37%), Madrid (38%), Budapesta (39%), Atena (41%), Berlin (45%), Bruxelles (47%) şi Paris (49%).

Pe de altă parte, în rândul celor 109 oraşe analizate de Eurostat, pe primul loc se situează oraşul Ventspils din Letonia, unde aproape toţi locuitorii (99%) au declarat să sunt foarte mulţumiţi sau mai degrabă satisfăcuţi de curăţenia oraşului lor. Ventspils este urmat de un alt oraş din Letonia Valmiera (97%), Oviedo din Spania şi oraşul Luxemburg (ambele cu 95%).

În rândul capitalelor statelor membre UE, locuitorii din Luxemburg şi Viena sunt cei mai satisfăcuţi de curăţenia oraşului lor.

Cel puţin 80% din locuitori erau foarte mulţumiţi sau mai degrabă satisfăcuţi de curăţenia oraşului lor în Luxemburg (95%), Viena (90%), Ljubljana (88%), Riga (81%) şi Helsinki (80%).