Confidenţialitate

Bubuitură într-un mall din Manchester

UPDATE: Martorii anunţă redeschiderea centrului comercial din Manchester evacuat temporar în urma unei alerte de securitate.

Poliţiştii britanici au început să ridice încercuirea şi să permită întoarcerea angajaţilor în mallul Arndale, transmite Reuters.

Centrul comercial ARNDALE din Manchester a fost evacuat în urma unei bubuituri puternice. Imaginile arată zeci de oameni fugind din zonă.

Mall-ul ARNDALE se află la doar câteva sute de metri de Manchester Arena, scena sângerosului atac produs, aseară, la finalul concertului suținut de Ariana Grande.

 

Potrivit ultimelor informații, un bărbat a fost arestat de poliția din Manchester. A fost prins în zona de restaurante a mall-ului.

 

Centrul comercial Arndale – inima cartierului comercial din Manchester – a fost distrus de o explozie în 15 iunie 1996, când gruparea teroristă irlandeză IRA a folosit cea mai mare bombă detonată în Marea Britanie de la cel de-Al Doilea Război Mondial.

Au fost atunci peste 200 de persoane rănite. Unele – deși aflate la distanță – au fost lovite de bucăți de sticlă.

Daunele provocate atunci au depășit 500 milioane de lire sterline.

Din fericire, un avertisment telefonic din partea IRA a permis evacuarea zonei.

A durat apoi luni de zile pentru refacerea centrului comercial.

După tot dezastrul, o căsuță poștală roșie a devenit simbolul al atacului, rămânând în picioare, aproape neatinsă, în mijlocul ruinelor.

În 2015, un tânăr pakistanez a fost arestat la New York, pentru un complot al-Qaeda care viza același centru comercial în 2009.

Studentul pakistanez și complicii săi planificaseră să copieze bombardamentele IRA .