Uniunea Europeană și Marea Britanie încep, astăzi, cea de-a doua rundă de negocieri pe tema divorțului. De-a lungul celor 4 zile de discuții, vor fi abordate subiecte delicate precum drepturile cetățenilor, acordul financiar și frontiera cu Irlanda de Nord.
Dimineață, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles, negociatorul Uniunii Europene pentru Brexit, francezul Michel Barnier, îl primește pe emisarul britanic David Davis
Ștafeta va fi preluată de trei grupuri de negociatori.
Vor fi stabiliți termenii exacți ai ieșirii Marii Britanii din spațiul comunitar.
Prioritară va fi clarificarea drepturilor pe care le vor avea cetățenii comunitari în Regatul Unit și britanicii în Uniunea Europeană.
Este de așteptat ca subiectul obligațiilor financiare ale Londrei să nască dezbateri aprinse. Șeful diplomației britanice, Boris Johnson, declara săptămâna trecută că oficialii de la Bruxelles ‘visează’ dacă își închipuie că țara sa va plăti o sumă exorbitantă. Potrivit mai multor calcule, Londra ar datora Uniunii o sumă cuprinsă între 60 și 100 de miliarde de euro.
Trebuie soluționată și situația frontierei dintre Irlanda și Irlanda de Nord, aceasta din urmă parte a Regatului Unit.
Planul este ca negocierile să se încheie în toamna anului 2018, pentru ca toate părțile să poată ratifica acordul înainte de 29 martie 2019, dată care ar respecta termenul de doi ani prevăzut de tratatele europene pentru ieșirea unui stat membru din blocul comunitar.