Confidenţialitate

Bruxelles: Atacatorul a fost prins, ostaticii eliberați

Individul care a luat ostatice 15 persoane într-un supermarket  aflat  la periferia oraşului Bruxelles a fost reţinut în urma descinderii  unităţilor speciale ale Poliţiei.

Bărbatul era înarmat cu un cuţit  dar  nu formulase nicio revendicare specifică pentru agresiune.

El ar fi strigat de mai multe ori “Nu vreau să ajung la închisoare”.

Primarul suburbiei, Jean-Marc Ghyssels, a confirmat reţinerea suspectului, precizând că individul nu a opus rezistenţă şi că probabil a fost o tentativă de jaf.

Toţi ostaticii au fost eliberaţi şi nicio persoană nu a fost rănită.

Zeci de echipaje de poliţie, inclusiv cu elicoptere, au fost mobilizate în zonă, iar numeroase străzi şi bulevarde au fost  blocate.