Confidenţialitate

Bruxelles: Ambasadorii tarilor membre NATO – reuniti de urgenta pentru a discuta situatia din Ucraina

Ambasadorii celor 28 de state membre NATO s-au reunit într-o ședință de urgență la ora 13.00, la Bruxelles (14.00, ora României) pentru a analiza situația din Ucraina.

De la ora 17.00, ora României, la ședință va participa și ambasadorul Ucrainei.

‘Rusia trebuie să-și înceteze acțiunile militare în Ucraina’ – AUDIO – este apelul lansat în această după-amiază secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, înainte de reuniunea ambasadorilor NATO.

‘Ceea ce face Rusia în momentul de faţă în Ucraina reprezintă o încălcare a Cartei Naţiunilor Unite’, a mai spus secretarul general al NATO.

Premierul interimar ucrainean a cerut Rusiei să retragă trupele de pe teritoriul Ucrainei. Arseni Iaţeniuk a apreciat că acţiunile Moscovei reprezintă o ‘declaraţie de război’.

Trei unități ale Armatei ucrainene din Crimeea sunt înconjurate de trupe ruse.

Spațiul aerian a fost închis în Ucraina pentru zborurile militare, la ordinul președintelui interimar Oleksandr Turcinov.