Liderii europeni, în special tandemul franco-german Emmanuel Macron – Angela Merkel, şi-au afişat diviziunile, marţi, cu privire la succesorul lui Jean-Claude Juncker la preşedinţia Comisiei Europene, ceea ce prevesteşte o negociere anevoiasă asupra desemnării noilor responsabili ai UE, relatează Agerpres, care preia un comentariu AFP.
Dificultate suplimentară: şefii de stat şi de guvern vor trebui, în plus, să găsească un compromis asupra acestui post cheie cu noul Parlament European (PE) ieşit după alegeri şi care intenţionează să impună ca viitor preşedinte al executivului european un candidat desemnat de partide înainte de acest scrutin.
“Nimeni nu este interesat de un conflict inter-instituţional”, a afirmat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, la finalul unui summit extraordinar, marţi seară, la Bruxelles, convocat pentru a trage concluzii după alegeri.
Cu toate acestea, lupta pentru putere pare să fie deschisă.
Prima dispută se referă la preşedinţia Comisiei Europene.
Persoana care va fi aleasă va trebui să obţină sprijinul celor 28 şi majoritatea absolută în Parlamentul European, 376 de voturi. Tratatele prevăd că şefii de stat şi de guvern propun un candidat asupra căruia PE se pronunţă şi pentru aceasta trebuie “să ţină cont” de rezultatul alegerilor.
După cum a rezumat cancelarul german, Angela Merkel: “Noi ne susţinem candidatul, pe Manfred Weber, alţii îl susţin pe al lor, este clar”.
Lider al Partidului Popular European (PPE, centru dreapta) – prima forţă politică din PE şi familia politică din care fac parte Angela Merkel, Donald Tusk şi Jean-Claude Juncker -, bavarezul Manfred Weber revendică postul.
De partea franceză, preşedintele Emmanuel Macron, a cărui listă “Renaissance” se va alătura centriştilor liberali în hemiciclu, a respins orice candidatură “automată” a capilor de liste, sau ‘Spitzenkandidaten’ în jargonul de la Bruxelles, un mesaj retransmis de Donald Tusk.
Pentru Emmanuel Macron, Franţa, “eliberată de închisoarea ‘Spitzenkandidaten'”, va avea ca rol “să construiască o adunare credibilă, dinamică şi care să corespundă proiectului”.
Pe lângă Manfred Weber, pretendenţii celorlalte principale două grupuri sunt social-democratul olandez Frans Timmermans şi liberala daneză Margrethe Vestager.
Preşedintele francez contează pe sprijinul a opt şefi de stat sau de guvern din familia liberală şi caută sprijinul altor cinci lideri socialişti.
Aceştia din urmă şi-au apărat însă familia lor politică. O sursă guvernamentală spaniolă, sprijinind în faţa jurnaliştilor candidatura lui Frans Timmermans, a afirmat că “şi Macron se arată deschis la posibilitatea ca Timmermans să devină preşedinte”.
Dineul a fost scurt, cuvântul de ordine a fost să nu se discute despre nume, niciun colaborator nu a fost autorizat în sala reuniunii, iar liderii au fost nevoiţi să îşi închidă telefoanele, potrivit mai multor surse concordante.
Pe lângă faptul că cei 28 vor trebui să găsească un compromis între ei, PE, bazându-se pe o puternică participare la alegeri, intenţionează să îşi impună acelaşi principiu al unui ‘Spitzenkandidat’, ca şi în 2014. O probă de forţă suplimentară.
Susţinut de o declaraţie comună a preşedinţilor grupurilor politice, preşedintele PE, italianul Antonio Tajani, a venit să lămurească lucrurile în faţa celor 28, invitat în deschiderea dineului lor.
“Se doreşte mai multă democraţie în cadrul Uniunii Europene. Noi aducem răspunsul”, a subliniat Antonio Tajani într-un briefing de presă.
Această linie, susţinută de familiile PPE, socialistă şi a Verzilor, nu a fost însuşită deocamdată de grupul liberal, în rândul căruia vor lua loc eurodeputaţii listei Renaissance a lui Emmanuel Macron.
Un acord între cele două instanţe va trebui să fie găsi înainte de summitul din 20 şi 21 iunie, în cursul căruia va fi dezvăluit numele candidatului.
Acesta va face parte dintr-un “pachet” echilibrat de repartizare a marilor responsabilităţi europene potrivit criteriilor geografic, demografic, de sensibilitate politică şi de paritate femeie/bărbat.
Pe lângă preşedintele executivului european, vor mai trebui înnoite până la sfârşitul anului posturile de preşedintele al Consiliului European, şef al diplomaţiei UE şi de preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE). La începutul lui iulie, PE îşi va alege, de asemenea, noul şef.
Cazul preşedintelui BCE este oarecum deosebit, a precizat Donald Tusk, pentru că instituţia este independentă politic. El şi-a făcut cunoscută “ambiţia personală” de a avea două femei în ultimele funcţii.
“Va fi foarte dificil cu Parlamentul”, a comentat pentru AFP un înalt responsabil european.
În ce îi priveşte pe liderii europeni, o echipă de şase negociatori (câte doi din fiecare familie politică) a fost numită pentru facilitarea discuţiilor
