Cântăreţul Bruno Mars va pleca în 2017 într-un turneu mondial, ce va include 85 de concerte, pentru a-şi promova mai recent album de studio al său, ”24k Magic”, potrivit contactmusic.com.
Artistul american, în vârstă de 31 de ani, va lansa albumul ”24k Magic” pe 18 noiembrie.
Turneul va debuta cu un concert în Antwerp, Belgia, pe 28 martie 2017, şi va continua cu o serie de show-uri în mai multe ţări din Europa.
Secţiunea nord-americană va începe pe 15 iulie, cu un concert în Las Vegas, şi se va încheia cu patru show-uri în sala de concerte The Forum din Los Angeles, pe 7, 8, 10 şi 11 noiembrie 2017.
Bruno Mars şi-a promovat noul turneu publicând pe contul său de Instagram o fotografie cu lista tuturor datelor şi oraşelor în care va cânta în 2017. ”În vânzare începând de luni”, a scris artistul american în mesajul care însoţeşte acea fotografie.
sda