Confidenţialitate

Bruce Springsteen îşi va lansa cartea autobiografică în septembrie – VIDEO

Superstarul american Bruce Springsteen a lucrat în secret timp de 7 ani la cartea intitulată “Burn to Run”, după unul dintre cele mai faimoase cântece ale sale, informează The Guardian.

O poveste despre “poezie, pericol şi întuneric” îşi descrie însuşi Bruce Springsteen lucrarea autobiografică, ce va fi lansată pe 27 septembrie, la câteva zile după cea de-a 67 aniversare a sa.

În paginile autobiografice, Bruce Springsteen își descrie tinerețea petrecută într-un mic oraș din New Jersey, precum și primii ani ca muzician și apariția formației sale, E Street Band.

“Burn to Run” va fi tipărită la editura Simon & Schuster din SUA, iar avansul primit de artist este de peste 10 milioane de dolari, potrivit cotidianului The New York Post.

Simon & Schuster va publica cartea în cinci țări, printre care SUA, Marea Britanie și India. Drepturile de publicare au fost achiziționate în alte nouă state de către edituri cunoscute.

Bruce Springsteen, născut pe 23 septembrie 1949, este cunoscut pentru popularizarea genului “heartland rock”, inspirat de oraşul natal New Jersey.

Supranumit “The Boss”, Springsteen a lansat mai multe albume rock de succes, printre care “Born in the USA” şi “Born to Run”, şi a vândut peste 120 de milioane de discuri în întreaga lume.

A fost recompensat cu 20 de premii Grammy, două Globuri de Aur şi un premiu Oscar. Este considerat unul dintre cei mai influenţi compozitori ai secolului al XX-lea, iar, în 2004, revista Rolling Stone l-a inclus în topul celor mai mari 100 de artişti ai tuturor timpurilor, pe locul al 23-lea.