Confidenţialitate

Brigitte Bardot: filme de neuitat şi o statuie la Saint-Tropez

Actriţa franceză Brigitte Bardot, una dintre cele mai cunoscute din lume, s-a născut pe 28 septembrie 1934 la Paris, iar pentru aniversarea sa la Saint-Tropez va fi dezvelită o statuie, potrivit le Figaro.

Statuia din bronz va fi expusă în faţa Jandarmeriei, recent transformată în muzeu.

Un desen de Milo Manara, maestrul italian al trăsăturilor erotice, a servit drept model pentru sculptor. Această lucrare grandioasă, de 700 de kilograme şi 2,5 metri înălţime, a fost oferită primăriei de Alexandre Millon, responsabil cu vânzarea la licitaţie a 25 de acuarele dedicate actriţei şi semnate Manara.

Claude Maniscalco, directorul oficiului de turism al oraşului, a primit acest cadou: “Este un omagiu pe care oraşul vrea să i-l ofere celei care a făcut ca portul nostru să fie celebru în lumea întreagă. Când spui Saint-Tropez, oamenii răspund Brigitte Bardot”.

Brigitte Bardot a devenit celebră pe plan mondial odată cu interpretarea rolul principal din filmul ”Et Dieu créa la femme”, regizat de Roger Vadim şi lansat în 1957.

https://www.youtube.com/watch?v=_3JVsZhiumA

A jucat în 47 de filme, în mai multe musicaluri şi a înregistrat peste 60 de cântece. După retragerea din activitate, în 1973, a devenit o înfocată apărătoare a drepturilor omului.