Confidenţialitate

Brian May, doar două săptămâni până la primul său concert în România – VIDEO

Brian May, chitaristul trupei Queen, va concerta anul acesta pentru prima data în România, într-un spectacol ce va avea loc peste două săptămâni, pe 14 martie, la Sala Palatului din Bucureşti.

Este vorba despre un proiect muzical personal al lui Brian May, inclus în turneul european intitulat “One Voice” pe care acesta îl susţine alături de solista britanică Kerry Ellis.

Brian May şi Kerry Ellis s-au cunoscut în 2002 când chitaristul, surprins de vocea artistei, a încurajat-o să participe la audiţiile pentru musicalul “We Will Rock You”. Kerry fost distribuită în rolul lui Meat, care avea să-i consolideze drumul către o carieră în musicaluri celebre de pe Broadway şi West End-ul londonez, printre care “Les Misérables”, “Wicked”, “Oliver” sau “Cats”.

Câţiva ani mai tarziu, cei doi aveau să se reîntâlnească pentru o colaborare de studio, prima dintr-o lungă serie de proiecte realizate împreună.

La începutul acestui an, Brian May şi Kerry Ellis au dat startul unui turneu european, “One Voice”, care va cuprinde, pe lângă mai multe piese originale, şi numeroase interpretări ale unor hituri clasice, inclusiv piese The Beatles şi, bineînteles, Queen. Cu aceasta ocazie, cei doi vor ajunge pentru prima dată şi la Bucureşti, iar ca să marcheze premiera, artiştii au înregistrat şi un salut transmis fanilor din România.

Bilete pentru show-ul Brian May şi Kerry Ellis sunt disponibile fie online, pe www.eventim.ro, fie în reţeaua magazinelor afiliate (Orange, Vodafone, Germanos, Carturesti, Humanitas, magazinele Carrefour si benzinariile OMV), la diferite categorii de preţ, în funcţie de distanţa faţă de scenă: 121.50 lei, 175.50 lei, 247.50 lei, 337.50 lei sau 436.50 lei, preţuri la care se adaugă comisioanele de ticketing.

Vara aceasta, chitaristul Brian May va reveni la Bucureşti pentru unul dintre cele mai aşteptate show-uri ale ultimilor ani: o producţie originală Queen cu cele mai cunoscute piese ale trupei lansate de-a lungul timpului, pe 21 iunie, în Piaţa Constituţiei.

Foto: Jamie Cooper