Confidenţialitate

Brexit: Theresa May consideră că data ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană nu trebuie amânată

Premierul britanic Theresa May a declarat că data ieşirii ţării sale din Uniunea Europeană, prevăzută pentru 29 martie acest an, nu ar trebui să fie amânată, fără însă a exclude complet această posibilitate în faţa deputaţilor britanici care se vor pronunţa marţi asupra ”acordului de divorţ” între Londra şi Uniunea Europeană.

Şefa executivului de la Londra le-a cerut parlamentarilor britanici să mai arunce ”încă o privire” asupra acordului cu UE, într-un ultim efort de a obţine sprijinul legislativului, care va supune la vot documentul marţi seară, notează Agerpres.

”Acordul nu este perfect. Şi, da, este un compromis. Eu spun că trebuie să respectăm angajamentul făcut poporului britanic şi să trecem la construirea unui viitor mai luminos pentru ţara noastră prin susţinerea acestui acord mâine”, a subliniat şefa guvernului de la Londra în faţa deputaţilor britanici.

Parlamentul britanic a avut trei zile de dezbateri în acest dosar în luna decembrie, înainte ca votul să fie amânat pentru luna ianuarie.  Dacă Theresa May pierde votul, parlamentul îi cere să revină în trei zile lucrătoare cu o moţiune care cuprinde următorii paşi, până cel târziu luni, 21 ianuarie.

Guvernul britanic a declarat anterior că în cazul în care acordul este respins, atunci Regatul Unit va părăsi UE fără un acord pe 29 martie 2019.