Confidenţialitate

Brexit: Secții de votare închise la Londra, din cauza inundațiilor

Mai multe secții de votare au fost închise la Londra, după ce au fost inundate. Acestea au fost mutate în alte părți chiar în timpul referendumului privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Alte secții de votare au fost deschise mai târziu, după ce membrii acestor secții au ajuns cu greu.

Zeci de britanici au întâmpinat probleme atunci când au ajuns la secții pentru a vota. Mulți și-au făcut poze în timp ce mergeau prin apă.

Zone din Londra și sud-estul Angliei au fost inundate ca urmare a ploilor torențiale de miercuri noapte.