România și celelalte 26 de state membre ale Uniunii Europene vor adopta, până la sfârșitul lunii martie, legislația necesară pentru ca cetățenii britanici aflați pe teritoriile lor să poată primi rezidență în cazul unui BREXIT fără acord cu UE.
Acest statut înseamnă și asigurarea unor drepturi sociale.
Într-un interviu acordat în exclusivitate Europa FM, ministrul pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a explicat că, în cazul României, este vorba despre puțini cetățeni.
În Uniunea Europeană trăiesc peste 1,3 milioane de britanici, în timp ce în Marea Britanie sunt aproximativ 4 milioane de cetățeni ai Uniunii. 400 de mii sunt români.
Comisia Europeană a cerut Regatului Unit, marţi, să-şi clarifice ”cât mai curând posibil” intenţiile cu privire la ieşirea sa din Uniunea Europeană şi a estimat că intervenţia de luni a premierului Theresa May în faţa parlamentului de la Londra nu a adus nimic nou în poziţia ei privind Brexitul, transmite agenţia EFE.
”Urmărim îndeaproape dezbaterea parlamentară din Regatul Unit. Solicităm Regatului Unit să-şi clarifice intenţiile cât mai curând posibil şi în acest stadiu nu avem nimic nou de spus de la Bruxelles pentru nu există nimic nou de la Londra”, a semnalat la conferinţa zilnică de presă purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas.
”Singurul element nou” este decizia guvernului britanic de a elimina taxa de 65 de lire sterline percepută cetăţenilor comunitari care solicită statutul de rezident permanent (“settled status”), a adăugat Schinas