Spitalul Județean Brașov devine singurul spital de stat din țară în care, pacienții care au nevoie de operație pe cord, pot beneficia de acum încolo de stenturi care se topesc în timp. Procedura, care implică tehnologie avansată de microchirurgie, este gratuită, iar două persoane au beneficiat deja cu succes de ea.
Stentul resorbabil este modalitatea modernă prin care chirurgii pot realiza deschiderea vaselor pe care există depuneri de grăsime. O astfel de intervenție reduce considerabil riscul producerii de infarct miocardic în cazul pacienților cu probleme cardiace. Până acum, stenturile folosite în astfel de cazuri erau cele din inox, corpuri străine care adesea erau respinse ulterior de organism.
Stentul bioresorbabil se topește în timp, iar acum acesta este folosit pentru prima dată și într-un spital de stst din România. Este vorba despre Spitalul Județean Brașov, unde chirurgii au montat deja cu succes două de astfel de dispozitive. Un stent resorbabil costă peste 1000 de euro, însă procedura se realizează la Brașov în regim de gratuitate.
Principalul criteriu de selecţie a beneficiarilor acestei tehnologii este vârsta. Potrivit medicilor, vor primi un astfel de stent pacienţii care au mai puţin de 55 de ani, în limita fondurilor alocate. În acest moment, la Spitalul Județean din Brașov se realizează în medie, pe lună, 100 de stentări, dintre care aproximativ 40 reprezintă urgenţe.