Confidenţialitate

Brașov: Primele stații de autobuz amenajate pentru nevăzători

Primăria Brașov va începe de săptămâna viitoare să monteze un tip de covoare care să-i ajute pe nevăzători să se orienteze mai bine spre autobuz.

 

Aceste covoare se vor aplica sub forma unor benzi longitudinale și au un profil special care permite dirijarea bastonului în direcţia care trebuie urmată.

Primele 3 stații amenajate vor fi pe bulevardul Victoriei, dar același lucru se va întâmpla  în toate stațiile de autobuz din oraș, potrivit brasovromania.net.

În 2014, Primăria Drobeta Turnu Severin a montat și ea în nouă staţii de autobuz şi 11 intersecţii, benzi care îi ajută pe nevăzători să se orienteze în trafic.

Foto: brasovromania.net