Un exerciţiu militar multinaţional ia startul vineri, începând cu ora 10.00, în Centrul Naţional de Instruire Întrunită ”Getica” din Cincu, în judeţul Braşov.
Resolute Castle 2018 reunește structuri de geniu din Forţele Terestre Române şi din Garda Naţională a statului Carolina de Sud-SUA. Pentru al patrulea an consecutiv, Brigada 10 Geniu ”Dunărea de jos”, sprijinită de structurile de geniu din cadrul Diviziilor 2 şi 4 Infanterie, vor executa, în perioada mai-septembrie, împreună cu militarii americani, lucrări de infrastructură şi amenajare a platformelor de instrucţie în CNII ”Getica”, precizează Ministerul Apărării Naţionale într-un comunicat.
Resolute Castle 2018 îşi propune să crească nivelul interoperabilităţii printr-o instruire continuă şi prin punerea în aplicare a unor soluţii inovatoare la probleme genistice comune. Exerciţiul permite mobilizarea rapidă de forţe şi demonstrarea capacităţii de descurajare într-un mediu complex de securitate